S-a făcut! Di Maria semnează azi și va avea un salariu de 7 milioane €
articol scris de Digi Sport08.07.2022, 08:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaţionalul argentinian Angel Di Maria (34 de ani) a sosit joi seară la Torino, unde urmează să semneze un contract pe un sezon cu Juventus, a anunţat clubul din Serie A, pe contul său de Twitter.
Angel Di Maria semnează cu Juventus
Di Maria, care s-a despărţit în această vară de campioana Franţei, Paris Saint-Germain, va efectua vineri vizita medicală, înainte de oficializarea acordului său cu "Bătrâna Doamnă".
Fotbalistul sud-american va încasa un salariu de 7 milioane de euro la Juve, precizează Gazzetta dello Sport.
Angel Di Maria a evoluat începând din 2015 pentru PSG, iar în sezonul trecut a reuşit 5 goluri şi 9 pase decisive în 31 de meciuri disputate în toate competiţiile.
În vârstă de 34 de ani, Di Maria a anunţat recent că se va retrage din selecţionata Argentinei după Cupa Mondială din Qatar. El a îmbrăcat până în prezent de 121 de ori tricoul naţionalei Albiceleste, pentru care a marcat 24 de goluri.
Jucătorul argentinian va fi coleg la Juventus din sezonul viitor cu mijlocaşul francez Paul Pogba, aşteptat la rândul său la Torino pentru parafarea contractului său cu gruparea "bianconera".
Etichete: juventus , angel di maria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții