Galerie Foto Ronaldo şi Morata i-au oferit Supercupa Italiei lui Drăguşin, primul mare trofeu al carierei. Recordul lui CR7
articol scris de Digi Sport21.01.2021, 08:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo şi Alvaro Morata au marcat golurile care i-au adus Supercupa Italiei lui Juventus Torino după 2-0 cu Napoli.
Radu Drăguşin, 18 ani, a fost rezervă, dar a sărbătorit la finalul meciului primul său trofeu important la seniori.
Pentru Dăguşin ar putea fi ultimul meci în lotul lui Juventus. Fundaşul român ar putea pleca sub formă de împrumut la Sassuolo, acolo unde poate fi coleg cu Vlad Chiricheş, căpitanul echipei naţionale a României.
Juventus Napoli 2-0 în Supercupa Italiei
Este a 9-a Supercupă din istoria lui Juventus şi primul trofeu câştigat cu Andrea Pirlo pe banca de rezerve.
Gatuso, antrenorul lui Napoli şi bunul prieten al lui Pirlo, spera că va putea să-şi învingă fostul coleg, dar campioana Italiei a fost mai puternică.
Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria fotbalului
Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 64 și a ajuns la 20 de goluri în acest sezon. Mult mai important însă e faptul că a ajuns la golul 760 în toate competițiile oficiale și a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului, după ce l-a depășit pe Josef Bican.
Există însă şi varianta că Bican ar fi marcat 805 goluri, astfel că acest clasament stă sub semnul acestei controverse.
Alvaro Morata a marcat celălalt gol al lui Juventus, în minutul 90+5 după care torinezii au dat drumul fiestei pe teren.
Galerie Foto
Etichete: ronaldo , juventus napoli , supercupa italiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții