Ronaldo recunoaște că acuzațiile de viol îi "tulbură viața": "E prima oară când le văd astfel"
29.10.2018, 17:14SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo a vorbit despre acuzațiile de viol care îi sunt aduse de Kayhryn Mayorga, o americancă de 34 de ani. "Bineînţeles că povestea asta îmi tulbură viaţa. (...) Închipuiţi-vă ce poate însemna când cineva spune că eşti un violator", a declarat pentru France Football atacantul lui Juventus.
"Am o prietenă, patru copii, o mamă în vârstă, surori, un frate, o familie de care sunt foarte apropiat. Fără să vorbesc de reputaţia mea, care este cea a unui om exemplar", a spus Ronaldo. "Ştiu cine sunt şi ce am făcut. Adevărul va ieşi la lumină", a continuat el.
"I-am dat explicaţii prietenei mele. Fiul meu, Cristiano Jr, este prea mic ca să înţeleagă. Cel mai greu este pentru mama şi surorile mele. Sunt foarte surprinse şi în acelaşi timp foarte supărate. E prima oară când le văd astfel", a afirmat atacantul transferat în această vară de la Real Madrid la Juventus Torino.
La începutul lui octombrie, poliţia din Las Vegas a deschis o anchetă în urma acuzaţiilor aduse de Kathryn Mayorga, ce susţine că Ronaldo a violat-o pe 13 iunie 2009.
Ronaldo a asigurat pe 10 octombrie că a avut o relaţie "complet consimţită" cu Mayorga, potrivit unui comunicat al unuia din avocaţii fotbalistului.
Agerpres
Etichete: cristiano ronaldo , ronaldo juventus , ronaldo viol , mama ronaldo , susrori ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții