Ronaldo i-a impresionat pe colegi: "Condiția lui fizică e perfectă! Ne uimește, e un campion din toate punctele de vedere"
07.06.2020, 14:57Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo a ajuns deja la 35 de ani însă este un atlet desăvârșit, cu o condiție fizică perfectă și un adevărat profesionist, potrivit lui Leonardo Bonucci, colegul său de la Juventus.
Serie A se va relua pe 20 iunie, în direct pe Digi Sport, după ce a fost întreruptă pe data de 9 martie din cauza pandemiei de coronavirus.
Oricum, Juventus va reveni pe teren pe 12 iunie, pentru returul cu AC Milan din semifinalele Cupa Italiei. În tur, cele două formații au remizat, scor 1-1.
Leonardo Bonucci, cuvinte de laudă la adresa lui Cristiano Ronaldo
Bonucci a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport și le-a mărturisit că a fost foarte impresionat de forma fizică a portughezului:
"Pe Cristiano l-am găsit la fel cum l-am lăsat! Este un atlet desăvârșit, un profesionist adevărat. Mi-a spus ce a făcut pentru a se menține în formă în timpul carantinei, s-a prezentat într-o condiție fizică perfectă!
Nu se oprește niciodată din a ne uimi pe toți, este un campion din toate punctele de vedere", a explicat apărătorul italian.
Cristiano Ronaldo, comparat cu Michael Jordan
Pentru mulți, Ronaldo continuă să fie o surpriză. Nu și pentru Rodrigo Tello, fost coleg de echipă de-ai lui Ronaldo, de la Sporting Lisabona, din sezonul 2002-2003, cel care se mândrește că a fost martorul apariției unui superstar.
”Am avut ocazia să fiu în compania unui jucător extrem de puternic, nu doar fizic. Mentalitatea lui Cristiano era diferită de cea a celorlalți copii de 17 ani”, a spus Tello, pentru PrensaFutbol.
Mai mult, Tello îl compară pe Ronaldo, cu Michael Jordan. Legendarul baschetbalist este din nou în actualitate după ce a apărut filmul despre viața sa intitulat ”The Last Dance”.
”Ronaldo era cel mai bun peste tot!”
”Cristiano îmi amintește de Michael (n.r. - Michael Jordan), competitiv în toate. Obișnuia să facă antrenamente personalizate chiar și în ziua jocului.
Am jucat fotbal de masă, el era cel mai bun, jucam în bazin, el era cel mai bun, mergeam la sala de forță, el ridica cele mai multe greutăți”, a mai spus Tello.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , ronaldo , leonardo bonucci , bonucci , cristiano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții