Reacţia lui Zlatan Ibrahimovic după golul marcat. Atacantul de 38 de ani a glumit despre prelungirea contractului cu Milan
12.01.2020, 14:43SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic a marcat la 38 de ani şi 100 de zile în victoria cu 2-0 a Milanului pe terenul lui Cagliari, dar nu este încă mulţumit de forma sa fizică. Atacantul a recunoscut că mai are nevoie de timp pentru a impresiona pe teren.
"Ca atacant e important să fii acolo, cât mai aproape de poartă. Mă simt bine, am greşit câteva mingi la începutul partidei, mai trebuie să treacă mai multe meciuri pentru a fi în formă.
Am jucat cu doi atacanţi şi cu doi jucători de bandă pentru a împinge echipa mai mult în atac şi tactica a funcţionat. Am luat 3 puncte, dar mai avem multă treabă. Când munceşti mult, este şi norocul de partea ta," au fost primele cuvinte ale lui Ibrahimovic după meciul de la Cagliari.
Zlatan Ibrahimovic a dezvăluit condiţia prin care i se prelungeşte automat contractul
Zlatan a ajuns la 57 de goluri în 87 de prezenţe în tricoul rossonerilor.
"Nu am celebrat în stilul caracteristic, ca Dumnezeu, deoarece voi sărbători golul aşa doar pe San Siro. Mă simt bine, antrenorul m-a întrebat în partea a doua dacă vreau să fiu schimbat pentru a mă odihni, dar nu am avut probleme. E normal să mă întrebe, am o vârstă. Dar mintea e ageră, trebuie şi corpul să o imite!," a mai spus atacantul suedez.
Ibrahimovic i-a amuzat şi pe ziariştii care l-au întrebat dacă Milan se gândeşte la o prelungire a contractului său la vară.
"Doar dacă reuşesc să aduc titlul pe San Siro, atunci se prelungeşte automat!," a glumit Zlatan Ibrahimovic.
Etichete: zlatan ibrahimovic , gol zlatan ibrahimovic , zlatan ibrahimovic milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții