Răzvan Marin, cel mai bun jucător al lui Cagliari din meciul cu Milan! Ce scrie Gazzetta Dello Sport + nota primită
articol scris de Digi Sport19.01.2021, 12:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Răzvan Marin (24 de ani) a fost integralist la Cagliari în meciul pierdut contra liderului AC Milan, scor 0-2, în runda cu numărul 18 din Serie A.
Răzvan Marin, cel mai bun jucător al lui Cagliari din meciul cu Milan! Ce scrie Gazzetta Dello Sport + nota primită
Mijlocașul român a asistat la o prestație de gală a veteranului Zlatan Ibrahimovic, care a înscris ambele goluri ale partidei: în minutul 7, din penalty, și în minutul 52, după ce s-a apelat la sistemul VAR.
Marin, titular în 17 dintre cele 18 meciuri jucate de Cagliari în acest sezon de Serie A, a fost remarcatul publicației italiene Gazzetta Dello Sport, care l-a desemnat cel mai bun jucător din tabăra gazdelor, acordându-i nota 6.
"A reușit să închidă jocul, a făcut lucruri bune, dar, treptat, inspirația sa a scăzut. Asta și pentru că nu e deloc simplu să servești niște atacanți inconsistenți", a scris Gazzetta Dello Sport, despre Răzvan Marin.
În ceea ce privește cel mai bun jucător al meciului, lucrurile au fost clare. Ibrahimovic a primit nota 8, după ce a bifat al 23-lea an consecutiv din carieră cu gol marcat.
Cagliari a ajuns la cinci înfrângeri consecutive în Serie A și ocupă locul 17, ultimul salvator, cu 14 puncte. În runda următoare, formația lui Răzvan Marin va juca pe terenul celor de la Genoa.
VIDEO Rezumatul meciului Cagliari - AC Milan 0-2
Etichete: italia , serie a , ac milan , cagliari , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții