Răspunsul dat de Zidane, după ce a fost întrebat de preluarea lui Juventus: ”Este încă importantă pentru mine”
articol scris de Digi Sport07.04.2021, 13:15
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Real Madrid, cu Zinedine Zidane la ”cârmă”, a făcut un pas important către semifinalele Ligii Campionilor. A învins-o cu 3-1 pe Liverpool și este favorită înainte de returul de pe Anfield.
Antrenorul francez a fost întrebat de italieni despre varianta preluării lui Juventus, club pregătit în prezent de Andrea Pirlo, unde Zidane a jucat între 1996 și 2001.
Zinedine Zidane nu exclude preluarea lui Juventus: ”Momentan sunt aici, vom vedea”
”Italia este în inima mea, am petrecut cinci ani în Torino și Juventus este încă importantă pentru mine. Momentan sunt aici, vom vedea”, a spus Zidane, pentru Sky Italia, citat de AS.com.
Pregătită în prezent de Andrea Pirlo, Juventus este tot mai departe de titlu în Italia. După ce a fost eliminată din Champions League, gruparea din Torino riscă să nu cucerească niciun trofeu în acest an.
În Serie A, campionat pe care bianconerii l-au dominat autoritar în ultimii ani, Juventus este pe locul patru, cu 56 de puncte, la 12 puncte distanță de liderul Inter Milano.
Etichete: liverpool , real madrid , juventus , champions league , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții