Radu Drăgușin, parte din "restartul lui Juventus"? Opinia lui Antonio Cassano
articol scris de Digi Sport14.05.2021, 09:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Juventus traversează un sezon slab, iar bianconerii riscă să rateze prezența în grupele Ligii Campionilor, după nouă ani în care a dominat Serie A.
În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre "un restart al lui Juventus" pentru sezonul următor, iar acesta ar putea începe cu plecarea lui Cristiano Ronaldo. Mama starului portughez a anunțat că sunt șanse importante ca fiul său să revină la Sporting Lisabona.
Radu Drăgușin, parte din "restartul lui Juventus"? Opinia lui Antonio Cassano
Pe lângă atacantul care a ajuns la 100 de goluri pentru Juventus sunt vizitate și alte plecări. Antonio Cassano (38 de ani), fost internațional italian, care a jucat la Inter, Milan, Roma și Real Madrid, a numit alți trei jucători de care torinezii ar trebui să se despartă în vară.
În plus, Cassano consideră că trebuie făcute schimbări și în centrul defensivei, iar lângă olandezul Matthijs De Ligt să se afle un alt jucător tânăr. În acest moment, Juventus îi mai are în lot pe veteranii Giorgio Chiellini și Leonardo Bonucci, dar și pe Merih Demiral (23 de ani) și românul Radu Drăgușin (19 ani), care și-a prelungit recent înțelegerea cu italienii.
"Chiellini nu știe încă ce va face. Dacă vrei un restart la Juventus, Ronaldo trebuie să plece. La mijloc, Ramsey și Rabiot nu oferă nimic. Trebuie început un proiect cu jucători proaspeți, precum Chiesa sau Kulusevki.
Un alt jucător pe care l-am urmărit și m-a dezamăgit este Bentancur. Greșește pase de doi metri, chiar dacă e un jucător fantastic. Trebuie început cu jucători tineri, iar lângă De Ligt să fie altcineva. Nu se știe încă nici ce vor face Szczesny sau Morata", a spus Cassano, la BoboTV, citat de tuttomercatoweb.com.
Florin Manea: "Drăgușin va fi al patrulea fundaș central de la Juventus"
Tânărul fotbalist român, care este al cincilea fundaş central al echipei, după Chiellini, Bonucci, De Ligt şi Demiral, a avut mai multe oferte, inclusiv după ce a semnat prelungirea cu "Bătrâna Doamnă".
Agentul Florin Manea a declarat că nu se pune problema unui împrumut şi că Radu Drăguşin va continua la Juventus şi din vară.
"Tentațiile financiare din alte părți au fost foarte mari. L-a dorit Crystal Palace, chiar acum câteva zile am vorbit cu directorul sportiv de acolo și m-a întrebat dacă nu putem să îl ducem împrumut. Nu se pune problema. L-au vrut și Newcastle, Wolfsburg, RB Leipzig, am avut oferte scrise.
Are 19 ani, au fost mai mulți factori care au determinat ca el să continue la Juventus. E crescut acolo, ni s-au dat niște garanții că se va conta pe el, că i se va da șansa să demonstreze că merită să fie la Juventus. Verbal, că nu poate să dea nimeni asta în scris. 10-15 meciuri acolo, depinde de el.
Acum, în momentul de față este al 5-lea fundaș central, la anul va fi al 4-lea. Poate Chellini se va lăsa, să vedem... va fi mult mai expus, de anul viitor va fi luat în calcul. Va merge în pregătire cu echipa mare”, a spus Florin Manea la GSP Live.
Etichete: italia , serie a , juventus , antonio cassano , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții