Radu Drăgușin, evoluție foarte bună împotriva lui AC Milan. Ce note i-au acordat jurnaliștii italieni
articol scris de Digi Sport20.02.2022, 09:08
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Salernitana a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la AC Milan, scor 2-2 (1-1), în cea mai mare surpriză a etapei cu numărul 26 din Serie A.
Fundașul român Radu Drăgușin a fost titular și integralist la Salernitana și a avut o evoluție aproape perfectă, fiind lăudat de toată presa din Italia. Drept dovadă, a primit unele dintre cele mai mari note ale echipei sale.
Radu Drăgușin, printre cei mai buni jucători ai Salernitanei cu AC Milan!
De exemplu, Gazzeta dello Sport l-a notat cu 6,5, considerându-l ”cel mai bun din defensiva Salernitanei”. Aceeași notă a primit-o și din partea celor de la TuttoMercatoWeb și Eurosport.it.
Calciomercato, în schimb, i-a acordat nota 7: ”Românul atent, închide și ”mușcă” toate mingile. L-a oprit bine pe Brahim Diaz și a avut o intervenție foarte bună în minutul 12 al celei de-a doua reprize. A stat concentrat până la final și nu a ratat nicio intervenție”
Singurii jucători de la Salernitana care au primit o notă mai mare decât Radu Drăgușin contra lui AC Milan au fost fundașul dreapta Pasquale Mazzocchi și atacantul Federico Bonazzoli.
VIDEO: Salernitana - AC Milan 2-2
În minutul 5, Messias a deschis scorul pentru milanezi, din centrarea lui Theo Hernandez, iar Bonazzoli a egalat în minutul 29, pe un contraatac, după o ieșire greșită a portarului Maignan.
A urmat apoi o intervenție bună a lui Radu Drăgușin, în minutul 33, la o minge în profunzime pentru Leao, iar apoi, încă una în minutul 57.
Gazdele au preluat conducerea în minutul 72, prin Djuric, însă Rebic a marcat pentru Milan și a stabilit scorul final, 2-2. În prelungiri, Drăgușin a mai avut o intervenție salvatoare la centrarea lui Florenzi.
Etichete: ac milan , salernitana , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții