Radu Drăgușin, dorit de o echipă din Serie A! Fundașul ar putea deveni coleg cu alt jucător român
articol scris de Digi Sport13.08.2021, 16:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Radu Drăgușin este dorit sub formă de împrumut de Cagliari. Conducerea formației a fost impresionată de evoluțiile fundașului român în tricoul lui Juventus.
Recent, despre fundașul român, s-a scris că ar putea fi inclus în "afacerea Locatelli". Juventus ar fi nevoită să plătească aproximativ 40 de milioane de euro pentru a-l aduce pe mijlocașul lui Sassuolo care a impresionat la EURO 2020, iar implicarea românului în această tranzacție ar putea fi o variantă de luat în calcul pentru cele două cluburi.
Încă o echipă din Serie A a pus ochii pe Radu Drăgușin
Fundașul central în vârstă de 19 ani este unul dintre jucătorii promițători din Academia lui Juventus și, potrivit celor de la Calcio Mercato, românul își dorește să joace cât mai mult timp, lucru destul de dificil realizat în tricoul ”Bătrânei Doamne”.
Potrivit aceleiași surse, oficialii lui Cagliari sunt hotărâți ca, în cazul în care Radu Drăgușin va refuza să meargă la Sassuolo ca ”monedă de schimb” pentru Manuel Locatelli, să îl aducă pe fundașul român sub formă de împrumut.
Astfel, fundașul ar putea avea un rol important în Serie A, iar, în vara următoare, ar putea reveni la Juventus mult mai experimentat. La Cagliari, Radu Drăgușin ar putea deveni coleg cu Răzvan Marin, jucătorul care a impresionat deja în tricoul formației.
Massimiliano Allegri, impresionat de Radu Drăgușin
Drăgușin este apreciat de noul și vechiul antrenor, Max Allegri, care l-a inclus deja în lotul echipei mari, acolo unde va sta alături de Cristiano Ronaldo, Paulo Dybala, dar și de noii campioni ai Europei, Bonucci și Chiesa.
”A luat bacul cu nota 9.16, chiar bine, am vorbit cu el, face două antrenamente pe zi. A zis ca a vorbit și Allegri cu el, i-a zis ca se va muta în vestiarul echipei mari. Acolo sunt două vestiare, ale tinerilor și ale echipei mari.
Face antrenamente grele, stă acolo la baza lor. E Juventus, e normal să fie greu”, a declarat recent impresarul său, Florin Manea.
Etichete: serie a , juventus , cagliari , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții