Procurorii italieni au deschis o anchetă după AC Milan - Lazio 2-0. Ce au pățit doi dintre jucătorii rossonerilor
articol scris de Digi Sport18.09.2021, 11:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Procurorii italieni au deschis o anchetă privind presupuse scandări rasiste ale fanilor lui Lazio îndreptate împotriva mijlocaşilor lui AC Milan, Tiemoue Bakayoko şi Franck Kessie, la meciul dintre cele două echipe din Serie A, a indicat Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC).
Anchetă a procurorilor, după AC Milan - Lazio 2-0
Procurorii studiază imagini de la meciul încheiat cu 2-0 pentru milanezi, de pe San Siro, după ce gruparea rossoneri a depus o plângere în acest sens.
''Fanilor lui Lazio care au avut scandări rasiste împotriva mea şi a 'fratelui' meu @franckkessie. Suntem mândri de culoarea pielii noastre. Am toată încrederea că aceştia vor fi identificaţi'', a postat pe contul său de Instagram, Bakayoko.
Maurizio Sarri, suspendat după AC Milan - Lazio 2-0
Aşa cum se ştie, antrenorul echipei Lazio Roma, Maurizio Sarri, a fost suspendat marţi pentru două partide după ce a ameninţat un jucător al clubului AC Milan, imediat după fluierul final al meciului pierdut de echipa sa pe San Siro.
Sarri a primit un cartonaş roşu după ce s-a îndreptat, având o atitudine ameninţătoare, spre belgianul Alexis Saelemaekers, pentru ca ulterior să aibă un schimb de replici cu Zlatan Ibrahimovic.
Comisia de disciplină a Ligii Italiene de Fotbal l-a suspendat un meci pentru ''intimidare'' şi cuvinte ''ameninţătore'' adresate fotbaliştilor în cauză, şi încă un meci pentru protestele la adresa arbitrului care i-a arătat cartonaşul roşu şi căruia i-a adresat ''expresii blasfemice''.
Sarri va urmări astfel din tribune următoarele două partide ale lui Lazio, acasă cu Cagliari şi în deplasare cu Torino, dar poate reveni pe bancă în derby-ul cu AS Roma.
Lazio este momentan pe locul 7 în Serie A după 3 etape, cu 6 puncte, la 3 puncte de liderul AS Roma.
Etichete: ac milan , lazio , rasism , tiemoue bakayoko , franck kessie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții