Își pierde Ionuț Radu postul de titular? Genoa, la un pas de a transfera un alt portar: "Actele sunt în curs de finalizare"
28.12.2019, 22:35SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mattia Perin (27 de ani) este al treilea portar al lui Juventus și este tot mai aproape de a reveni la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Genoa. Se pare că evoluțiile lui Ionuț Radu (22 de ani), titularul din poarta "Grifonului", nu i-au impresionat pe oficialii ultimei clasate din Serie A.
Jurnalistul Gianluca Di Marzio, cel care a anunțat acest posibil transfer în urmă cu 10 zile, a întărit posibilitatea ca Mattia Perin să revină la Genoa, printr-un mesaj pe Twitter.
Mattia Perin, la un pas de revenirea la Genoa, echipa lui ionuț Radu
Italianul a anunțat chiar că documentele sunt în curs de finalizare și că este doar o chestiune de timp până ce jucătorul de 27 de ani va reveni la Genoa.
"Perin la Genoa, împrumut. Documentele sunt în curs de finalizare, se confirmă revenirea lui Mattia Perin la echipa 'Grifonului'", a fost mesajul lui Gianluca Di Marzio.
Genoa stă extrem de rău în clasament. Formația lui Ionuț Radu a acumulat doar 11 puncte în 17 partide și ocupă ultima poziție, cea cu numărul 20 în Serie A.
Mattia Perin, 151 de partide în tricoul celor de la Genoa
Mattia Perrin a ajuns la Genoa U19 în vara lui 2008, de la Pistoiese U19 pentru 300.000 de euro. În iarna lui 2010, italianul a făcut pasul către echipa mare, unde a evoluat timp de un sezon și jumătate.
În vara lui 2011, Perin a fost împrumutat la Padova, unde a jucat timp de un sezon. După ce și-a terminat contractul cu Padova, Perin a fost din nou împrumutat, de data aceasta la Pescara, timp de un sezon.
În vara lui 2013, jucătorul de 27 de ani a revenit la Genoa, unde a evoluat timp de cinci sezoane, până în momentul în care a fost transferat, pentru 14.2 milioane de euro, la Juventus.
Etichete: juventus , genoa , mattia perin , radu , perin , ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții