Primul ”cadou” pentru Jose Mourinho! Fotbalistul pentru care a insistat portughezul ajunge la AS Roma
articol scris de Digi Sport05.07.2021, 11:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho a început efectiv treaba la AS Roma, iar în următoarele zile va primi și primul jucător nou.
Publicația italiană Corriere dello Sport anunță că AS Roma este aproape să ”bată palma” cu Wolverhampton pentru transferul portarului portughez Rui Patricio, adus la insistențele lui Jose Mourinho.
Rui Patricio, la un pas de AS Roma
Fotbalistul este deja hotărât să semneze cu AS Roma, fiind așteptat chiar zilele viitoare în Capitala Italiei pentru a efectua vizita medicală și a semna contractul. Totuși, până la sosirea portughezului la Roma, clubul italian și Wolverhampton trebuie să ajungă la un acord final în privința sumei de transfer.
Negocierile sunt într-un stadiu foarte avansat, diferența dintre oferta Romei și solicitatea clubului britanic fiind de un milion. Cea mai recentă ofertă a Romei este de 10 milioane de euro sumă de transfer și alte trei milioane din bonusuri, în timp ce Wolverhampton solicită 11 milioane de euro, pe lângă bonusuri, astfel că un acord urmează a fi atins în curând.
Rui Patricio, portar ajuns la 33 de ani, a fost titular pentru Portugalia în toate cele patru meciuri de la EURO 2020, unde selecționata lui Fernando Santos a încheiat pe locul trei în grupa F, sub Franța și Germania, și a fost eliminată de Belgia în optimi, 0-1.
AS Roma a și renunțat la doi jucători
Până la oficializarea transferului portarului Rui Patricio, AS Roma a renunțat la doi jucători, care nu intrau în planurile lui Jose Mourinho: Pau Lopez și Cengiz Under, ambii cedați la Marseille.
Pau Lopez va fi înlocuit la AS Roma chiar de către Rui Patricio.
Etichete: jose mourinho , as roma , rui patricio , transferuri as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții