Paulo Dybala, speriat după COVID-19: "Te afectează psihic, te gândești la ce-i mai rău!" Ce spune despre tăierea salariului
01.04.2020, 16:48SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Paulo Dybala a fost depistat pozitiv la COVID-19 acum două săptămâni, după ce alți coechipieri de la Juventus, Daniele Rugani și Blaise Matuidi au anunțat că au fost infectați.
Argentinianul a povestit ce simptome a avut și cum a evoluat boala.
"Am avut o tuse urâtă. Apoi m-am simțit obosit și noaptea, în timp ce dormeam, am avut frisoane. Am încercat să nu mă las pradă disperării, gândurilor negre. Am rămas calm și l-am sunat pe medicul de la Juventus.
E și o chestie psihologică! Te sperii puțin, apoi încerci să nu te gândești la ce e mai rău. A venit însă știrea cu Rugani, apoi Matuidi, din fericire nu au mai fost alții infectați.
Ni s-a spus să nu luăm medicamente, clubul ne-a dat vitamine, și încet-încet m-am simțit mai bine. La început vroiam să mă antrenez și rămâneam fără răsuflare după 5 minute," a dezvăluit Dybala în presa din Argentina.
Paulo Dybala: "Nu a fost simplu să acceptăm reducerea salariilor"
Juventus a fost primele primele cluburi care a adoptat măsura de reducere a salariilor pentru a nu intra în criză financiară în această perioadă.
"Giorgio Chiellini este căpitanul și el a discutat cu conducerea. Apoi m-a sunat și m-a întrebat ce părere am. Noi vorbisem deja între noi, au fost și jucători care au protestat pentru că erau foarte aproape de a încasa un bonus în funcție de meciurile jucate.
A fost dificil să se ajungă la un acord, e un subiect delicat salariul, dar până la urmă toată lumea a semnat înțelegerea," a explicat Paulo Dybala.
Etichete: giorgio chiellini , paulo dybala , paulo dybala juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții