Paul Pogba, aproape de o revenire la Juventus. Italienii oferă 60 de milioane de euro, plus un jucător la schimb
24.12.2019, 12:27SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Paul Pogba poate reveni în ianuarie la Juventus, la trei ani şi jumătate după ce a fost răscumpărat de Manchester United de la campioana Italiei.
Tuttosport susţine că torinezii sunt gata să ofere 60 de milioane de euro, plus Emre Can, pentru mijlocaşul francez.
Propunerea ar putea să fie "suficientă" pentru United, în condiţiile în care Pogba îşi doreşte să revină la campioana Italiei.
Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani a revenit duminică pe teren, în eşecul lui Manchester United de la Watford, 0-2, după aproape trei luni de absenţă cauzată de o accidentare la gleznă.
Paul Pogba mai are doar 18 luni de contract cu Manchester United
Contractul lui Paul Pogba cu "diavolii" expiră peste un an şi jumătate, astfel că aceasta ar putea fi una dintre ultimele şanse pentru United de a mai primi o sumă importantă pentru transfer.
Pogba a fost cumpărat de Manchester United de la Juventus, în 2016, pentru 105 milioane de euro.
Francezul a câştigat titlul în Serie A în fiecare din cei patru ani petrecuţi în Italia, în care a mai cucerit şi două Cupe ale Italiei.
Cu United a câştigat două trofee: Europa League şi Cupa Ligii Angliei.
- 142 de meciuri şi 31 de goluri are Paul Pogba pentru Manchester United
- 178 de partide şi 34 de goluri are francezul în tricoul lui Juventus
Etichete: juventus , manchester united , paul pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții