Până să-i ia pe Pușcaș și Drăgușin, Genoa ”l-a transferat” pe Erling Haaland
articol scris de Digi Sport30.06.2022, 13:16
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Genoa, cel mai vechi club din Italia, înființat în septembrie 1893, a retrogradat în Serie B, însă încearcă să construiască o echipă puternică și să revină cât mai repede în prim-planul fotbalului din Peninsulă.
Astfel, ”Grifonii” vor să-i transfere pe românii Radu Drăgușin și George Pușcaș, însă, până atunci, ”au reușit o mutare” spectaculoasă. Erling Haaland, atacantul lui Manchester City, a purtat tricoul celor de la Genoa, iar gruparea din Serie B a redistribuit imaginea pe contul oficial de Twitter.
Erling Haaland, ”transferat” de Genoa
Din păcate pentru fanii lui Genoa, Haaland, aflat în vacanță, a purtat tricoul cu însemnele formației din Italia doar pentru a se antrena la sala de forță. Cel mai probabil, Leo Ostigard, coechipierul vârfului nordic de la naționala Norvegiei, care a fost împrumutat de Brighton la Genoa în ultimele șase luni, a fost cel care i-a făcut cadou tricoul lui Haaland.
Juventus este aproape să se despartă definitiv de Radu Drăgușin (20 de ani), fotbalist care a fost împrumutat, pe rând, la Sampdoria și Salernitana. Torinezii vor să îl includă în transferul lui Andrea Cambiaso (22 de ani) de la Genoa. "Bătrâna Doamnă" oferă aproximativ 4 milioane de euro plus jucătorul român în schimbul fundașului stânga.
Chiar dacă afacerea părea iminentă, se pare că a intrat recent în impas, conform presei italiene. Gazzetta a anunțat joi că Drăgușin nu a reușit să ajungă până acum la un acord cu Genoa.
Asta deoarece fundașului central i-ar surâde un transfer în afara Italiei. Dar, mai important, Drăgușin nu dorește să evolueze în eșalonul italian secund.
Aceeași sursă menționează că, la momentul actual, atât Juventus, cât și Genoa încearcă să îl convingă pe Drăgușin să semneze totuși cu formația recent retrogradată.
Etichete: genoa , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții