Olivier Giroud a dezvăluit cine este șeful la AC Milan: "Are un mod special de a comunica, e foarte respectat"
articol scris de Digi Sport30.10.2021, 12:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Olivier Giroud (35 de ani) a sosit în această vară la AC Milan și a reușit să înscrie 4 goluri în 9 meciuri în tricoul rossonerilor.
Giroud, despre Ibrahimovic: "El e șeful la AC Milan. E liderul echipei"
Atacantul francez a declarat că în vestiarul lui AC Milan şef este suedezul Zlatan Ibrahimovic (40 de ani).
"Este o persoană care are un mod special de a comunica. Îl cunoaştem cu toţii, el este aşa. Ocupă mult loc în vestiar, are multă experienţă, este foarte respectat. Este un fel de şef la AC Milan. A făcut lucruri grozave aici. El este liderul echipei. Este o plăcere să-l am alături. El este natural. Credeţi sau nu (râde), este o persoană perfect normală, cu multă încredere în sine", a declarat Giroud pentru BeiNSport.
Zlatan Ibrahimovic a revenit după accidentare
Ținut departe de gazon pentru mai multe luni, din cauza unei accidentări care l-a împiedicat să joace și la EURO 2020, Zlatan Ibrahimovic a revenit pe teren și a reușit deja două goluri și o pasă decisivă în cele 5 partide disputate pentru AC Milan în acest sezon, în toate competițiile.
În sistemul 4-2-3-1 folosit de Stefano Pioli, Olivier Giroud este concurent pe post cu Zlatan Ibrahimovic. Antrenorul italian folosește sistemul rotației în ofensivă, astfel că ambii veterani primesc șanse.
AC Milan este pe locul 2 în Serie A, cu 28 de puncte acumulate în primele 10 meciuri. 9 victorii și un egal are trupa lui Stefano Pioli, la fel ca și liderul Napoli, care are un golaveraj superior.
Etichete: ac milan , zlatan ibrahimovic , olivier giroud
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții