OFICIAL | Simone Inzaghi este noul antrenor al lui Inter Milano
articol scris de Digi Sport03.06.2021, 14:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Inter Milano a anunțat oficial că Simone Inzaghi este noul antrenor al echipei. Acesta îl va înlocui pe Antonio Conte pe banca nerazzurrilor.
Inzaghi, care a ajuns la final de contract cu Lazio, a semnat o înțelegere valabilă pe două sezoane cu Inter, potrivit comunicatului oficial postat pe site-ul echipei milaneze.
Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter Milano
„FC Internazionale Milano ar dori să-l întâmpine pe Simone Inzaghi la club, ca noul antrenor al primei noastre echipe. Antrenorul italian a semnat un contract valabil pe doi ani cu nerazzurri”, se arată în anunțul oficial al clubului.
Simone Inzaghi pleacă, astfel, de la Lazio după cinci ani, timp în care a strâns 249 de meciuri la ”cârma” echipei biancoceleste. Inter este a doua echipă din cariera managerului de 45 de ani.
Recent, Gazzetta dello Sport a scris că Ștefan Radu, care va ajunge la final de contract cu Lazio, l-ar putea urma pe Simone Inzaghi la Inter.
Jucătorul de 34 de ani are o relație excelentă cu antrenorul, mai ales după incidentul de acum doi ani când Ștefan Radu a fost exclus din lot, dar Inzaghi a insistat ca el să fie reprimit fără alte consecințe.
”Relația dintre cei doi este una extrem de solidă și, luând în considerare faptul că mai mulți fundași de la Inter sunt pe picior de plecare (D'Ambrosio, Kolarov și Ranocchia), Radu, care încasează un salariu de 1,3 milioane de euro pe sezon, reprezintă o bună soluție.
Se repetă situația din 2004, când Roberto Mancini a lăsat Lazio pentru Inter și a fost însoțit la Milano de Mihajlovic, Favalli și Dejan Stankovic. De aceea, fanii lui Lazio se tem de un nou exod și că nu-l vor pierde doar pe Simone Inzaghi”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport.
Etichete: lazio , inter milano , simone inzaghi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții