OFICIAL | Simon Kjaer, transferat definitiv de AC Milan! Suma plătită de italieni
15.07.2020, 13:11SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
AC Milan a achitat clauza de transfer definitiv al fundașului central Simon Kjaer, împrumutat în perioada de mercato din iarnă, de la FC Sevilla.
Clubul va plăti 3.500.000 de euro pentru a-și asigura serviciile stoperului, care va semna un contract valabil următoarele două sezoane cu AC Milan.
Official Statement: @simonkjaer1989 ➡️ https://t.co/HWXtKwfjCJ
— AC Milan (@acmilan) July 15, 2020
Comunicato Ufficiale: Simon Kjær ➡️ https://t.co/y2iVc6phL5 #SempreMilan pic.twitter.com/nDb8FV8SFV
Simon Kjaer, al doilea transfer al lui AC Milan pentru următorul sezon
Simon Kjaer este al doilea jucător transferat de AC Milan pentru următorul sezon. În urmă cu două săptămâni, gruparea din Italia a achitat, de asemenea, clauza de cumpărare definitivă a mijlocașului de bandă Alexis Saelemaekers, care a evoluat pe ”San Siro” în ultimele luni, sub formă de împrumut de la Anderlecht.
În această perioadă, AC Milan a transferat un jucător definitiv de la Sevilla, pe Simon Kjaer, dar a și cedat un fotbalist la gruparea din La Liga. Andaluzii au fost obligați să achite clauza de cumpărare definitivă a lui Suso, în valoare de 21.000.000 de euro, după ce și-au asigurat participarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor.
Următorul meci al celor de la AC Milan, care luptă pentru un loc de Europa League în acest final de sezon, este împotriva Parmei, miercuri, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 2.
Etichete: ac milan , transferuri ac milan , simon kjaer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții