OFICIAL | Ionuț Radu a fost cedat de Inter și rămâne în Serie A
articol scris de Digi Sport08.07.2022, 13:36
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ionuț Radu (25 de ani) a fost împrumutat de Inter la Cremonese pentru un sezon.
Portarul român a fost în ultimii ani rezervă la trupa de pe Giuseppe Meazza, acolo unde Samir Handanovic a ocupat fără drept de apel locul de titular.
Ionuț Andrei Radu, noul jucător al lui Cremonese
Cu doar două meciuri jucate în ultimul sezon pentru Inter Milano, Ionuț Radu a fost cedat în cele din urmă la o altă echipă. Cremonese este noua destinație a românului, iar Radu are șansa să fie coleg cu conaționalul Vlad Chiricheș, dorit și el insistent de către gruparea din nordul Italiei.
Pentru a juca mai mult, Ionuț Radu a făcut și un compromis important, astfel că a renunțat la o parte consistentă din salariul său. Concret, dacă la Inter Milano încasa aproximativ 2.3 milioane de euro anual, la Cremonese, românul va primi 1.9 milioane de euro, adică cu 400.000 de euro mai puțin.
Noul salariu al lui Radu ar urma să fie suportat, în mod egal, de Inter și Cremonese.
Ionuț Radu a fost dorit și în Franța sau Germania
Portarul român ar fi avut șansa să schimbe campionatul și să evolueze în Ligue 1 sau în Bundesliga, anunța în urmă cu câteva zile impresarul acestuia.
”A mai existat interes din Franța și din Germania, însă el își dorește să rămână în Italia”, a transmis Oscar Damiani.
Etichete: inter , transfer , ionut radu , cremonese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții