OFICIAL | Inter a anunțat transferul lui Aleksandar Kolarov! Detaliile mutării fotbalistului sârb pe Giuseppe Meazza
articol scris de Digi Sport08.09.2020, 17:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Inter a perfectat transferul fundașului stânga Aleksandar Kolarov. Căpitanul reprezentativei Serbiei i-a costat 1,5 milioane de euro pe "nerazzurri" și a semnat un contract valabil până în vara anului 2021, cu opțiune de prelungire încă un sezon.
Aleksandar Kolarov s-a despărțit de AS Roma și va evolua sub comanda lui Antonio Conte la Inter. Gruparea de pe Giuseppe Meazza a plătit 1,5 milioane de euro în schimbul transferului fundașului de 34 de ani. Căpitanul naționalei Serbiei și-a început cariera la academia celor de la Steaua Roșie Belgrad și a mai evoluat la Cukaricki și OFK Belgrad, înainte de a face pasul spre fotbalul mare, la Lazio, Manchester City și AS Roma.
? | ANNOUNCEMENT
— Inter (@Inter_en) September 8, 2020
Aleksandar #Kolarov joins Inter! ⚫?
? https://t.co/mnmBArvfzO#WelcomeKolarov #NotForEveryone pic.twitter.com/uWMmxi9Y99
Excelent executant al loviturilor libere, Kolarov a adunat 11 reușite în cele 91 de selecții la reprezentativa Serbiei. De asemenea, se poate lăuda cu 21 de goluri pentru Manchester City, 19 pentru AS Roma și 11 goluri în tricoul lui Lazio.
Noul fotbalist al lui Inter, Aleksandar Kolarov a fost la un pas să joace la Rapid București
"Din poziția de fundaș stânga, jocul său debordează de motivație și disciplină. Și un aer de seriozitate pe care Aleksandar l-a purtat întotdeauna, cu prețul de a se glumi câteodată pe seama sa.
El este Kolarov: un iubitor de fotbal, conștient de propriile sale calități și cu dorința, chiar și la 34 de ani, de a adăuga noi pagini la o poveste, care a fost martora numirii sale în calitate de căpitan al Serbiei, lucru de care este foarte mândru", îl prezintă site-ul Inter.it.
Rapid a ratat probabil cel mai tare transfer din istoria Ligii 1. Grigore Sichitiu a dezvăluit la Digi Sport că, în 2007, George Copos nu a vrut să achite 400.000 de dolari pentru a-l achiziţiona pe Alexsandar Kolarov. Pe atunci la OFK Belgrad, fundaşul sârb ajuns îşi dăduse acordul să joace pentru gruparea din Giuleşti.
Etichete: transfer inter , aleksandra kolarov , kolarov inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții