OFICIAL | Giorgio Chiellini și-a prelungit contractul cu Juventus
articol scris de Digi Sport03.08.2021, 09:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Giorgio Chiellini, căpitanul Italiei în campania victorioasă de la EURO 2020, şi-a prelungit cu doi ani contractul cu echipa Juventus Torino, la care joacă din 2005, a anunţat clubul din Serie A.
Giorgio Chiellini și-a prelungit contractul cu Juventus
În vârstă de 36 ani, Chiellini a cucerit 9 titluri consecutive de campion al Italiei cu "Bătrâna Doamnă", detronată în acest an de Inter Milano, şi a disputat două finale ale Ligii Campionilor, în 2015 şi 2017.
El formează la Juventus, împreună cu Leonardo Bonucci, unul dintre cele mai faimoase cupluri de fundaşi centrali din fotbalul actual.
"Giorgio face parte integrantă din istoria lui Juve, dar şi din prezentul şi viitorul clubului", precizează gruparea torineză într-un comunicat.
Giorgio Chiellini a semnat cu Juventus până în 2023
Vechiul contract al lui Giorgio Chiellini a expirat la sfârşitul lunii iunie, noul acord fiind valabil până în vara anului 2023.
Selecţionata Italiei, cu Giorgio Chiellini şi Leonardo Bonucci stâlpi ai apărării, a cucerit luna trecută titlul de campioană europeană, învingând în finală selecţionata Angliei, la loviturile de departajare, pe stadionul Wembley din Londra.
Etichete: juventus , giorgio chiellini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții