Ștefan Radu este cel mai vechi jucător de la Lazio

O nouă echipă se interesează de Ștefan Radu, după ce Lazio a spus că îl lasă să plece gratis

16.06.2019, 19:31
  • Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4

Ștefan Radu a primit undă verde pentru a pleca de la Lazio. Parma este ultima echipă care a intrat în cursa pentru fundașul de 32 de ani, în condițiile în care acesta ar fi lăsat să se transfere liber de contract. Un site italian scrie că Ștefan Radu nu ar dori să plece de la clubul din Roma.

Ar fi mai multe obsatacole pentru ca Ștefan Radu să se vină la Parma, în opinia celor de la Parma Today. Primul este unul puțin credibil: ca fundașul să-și amintească de unde a plecat și să dorească să revină la Dinamo, scriu jurnaliștii italieni.

Al doilea: să răspundă ofertei venite de la Napoli, pentru a arăta că mai poate face față fotbalului de înaltă clasă, deși această mutare este aproape imposibilă după reacția fanilor laziali.

Al treilea obstacol ar fi salariul lui Ștefan Radu, care este în prezent de 1.300.000 de euro pe sezon.

Ultrașii lui Lazio, amenințări fără precedent

Vestea că Lazio va renunța la Ștefan Radu i-a scos din minți pe fani, care se opun cu toată forța. Ultrașii au făcut front comun împotriva deciziei conducerii și amenință cu proteste și manifestații uriașe la centrul de pregătire.

Suporterii, prin vocea liderilor lor, spun că nu acceptă ca Radu, care este cel mai vechi jucător din club, să fie înlăturat de pe Olimpico și au umplut rețelele de socializare cu mesaje de amenințare.
"Nu vă atingeți de Ștefan Radu!", este unul dintre mesaje.

Președintele lui Lazio i-a transmis lui Ștefan Radu că poate să plece

Fundașul de 32 de ani este cel mai vechi jucător al lazialilor, însă a fost anunțat de președintele Claudio Lotito că poate pleca gratuit. Românul nu mai face parte din planurile antrenorului Simone Inzaghi, cu toate că mai are doi ani de contract. Astfel, președintele i-a promis că îl lasă să plece fără pretenții financiare, în semn de recunoștință pentru cei 11 ani și jumătate petrecuți în tricoul lazialilor. În plus, plecând liber de contract, Radu va putea negocia și un salariu mai mare.

În 11 ani și jumătate în tricoul biancocelestilor, Ștefan Radu a strâns 7 goluri și 18 pase de gol în cele 348 de meciuri oficiale și a depășit nume legendare, precum Alessandro Nesta, Giorgio Chinaglia sau Bruno Giordano. Radu este unul dintre căpitanii echipei, alături de Senad Lulic, care este al doilea în topul jucătorilor cei mai vechi de la Lazio.

Ștefan Radu nu ar vrea să se despartă de Lazio

Conform site-ului laziochannel.it, Ștefan Radu și-ar fi mărturist unor apropiați dorința să-și încheia cariera la actuala sa echipă, Lazio. "Am spus-o mereu, îmi doresc să rămân în Roma pe viaţă şi să-mi închei cariera în tricoul lui Lazio. Am avut mereu o atitudine profesionistă şi nu am cerut niciodată un loc de titular", ar fi spus fundașul.

Etichete: napoli , stefan radu , parma , lazio roma , stefan radu transfer , stefan radu liber contract


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un fost deputat PSD, acuzat că a împușcat mortal un bărbat, la o vânătoare de mistreți din Vrancea

Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit presei locale, cel care l-a împușcat din greșeală este fostul deputat PSD Victor Roman, care deține fondul de vânătoare și a organizat evenimentul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Ianis Hagi, urmărit din tribune de tatăl său! Nota primită după 100 de minute jucate de "Boxing Day"

News Alert Adio, FCSB?! "Au început negocierile pentru Darius Olaru"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Patrick Vieira s-a decis! Primul transfer cerut lui Dan Șucu la Genoa

Reacția lui Gigi Becali, după ce Genoa ar fi demarat negocierile pentru Darius Olaru

Englezii au văzut ce fundaș vrea să aducă Tottenham lângă Drăgușin și au dat verdictul: "Ireal"

Bătălie între granzi pentru transferul lui Trent Alexander-Arnold

Citeşte şi

Cum l-au numit italienii pe Dennis Man, după ce a stabilit o nouă bornă la Parma

"Breaking news" despre fotbalistul român al momentului: 5 echipe de TOP au rămas în cursa pentru transfer!

PEROZSoția lui Dani Oțil, senzația de pe plaja din Maldive. Și-a arătat pătrățelele de pe abdomen și întinsă pe nisip, și în sala de sport

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

CTP, dezgustat de Ion Țiriac: "Nu vreau să-l mai întâlnesc în această viață! A făcut ceva groaznic" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Digi World

Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”