”Nu mai are niciun sens să rămână la Genoa. Nu i-au respectat munca!” Atac din partea agentului lui Ionuț Radu
10.01.2020, 21:07SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ionuț Radu nu va mai apăra în acest sezon, după transferul lui Mattia Perin, de la Juventus. Unul dintre agenții românului, Crescenzo Cecere, a vorbit despre situația în care se află internaționalul nostru.
"Suntem dezamăgiți de Genoa care și-a urmărit interesele nerespectând munca și activitatea băiatului care anul trecut a avut un sezon extraordinar, aducând puncte vitale pentru salvarea de la retrogradare, și a fost decisiv și în acest sezon în multe meciuri.
Respectăm alegerea clubului Genoa, dar modul în care a fost făcută arată o lipsă de respect față de jucător. Contactăm diverse cluburi din Italia și din străinătate. Noi am îmbrățișat proiectul Inter și acest club nu are intenția să se lipsească de Radu. Lucrul cel mai potrivit azi e să redevină nerazzurro, nu mai are niciun sens să rămână la Genoa", a spus Cecere, citat de TuttoMercatoWeb.
Ionuț Radu, considerat unul dintre cei mai buni portari din Serie A
Mattia Perin, alegerea noului antrenor de la Genoa, a fost una dintre marile speranțe ale Italiei, însă goalkeeper-ul italian nu a reușit să se impună la Juventus. Cu două selecții în naționala țării sale, Perin este cotat acum la 10 milioane de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt. În schimb, Ionuț Radu valorează 15 milioane de euro, conform aceleiași surse.
Ionuț Radu a încasat cele mai multe goluri din Serie A în această ediție, dar prestațiile românului au fost apreciate de presa din Italia. Genoa a fost salvată în dese rânduri de portarul român, aflat pe poziția a cincea în topul celor mai buni goalkeeperi din “Cizmă”.
Etichete: genoa , ionut radu , probleme ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții