Nota primită de Ștefan Radu, după prestația din duelul cu Napoli
articol scris de Digi Sport28.02.2022, 10:43
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Ștefan Radu (35 de ani) a evoluat ca titular la Lazio în meciul cu Napoli, din etapa a 27-a din Serie A, scor 1-2.
Românul a evoluat 71 de minute în partida de pe Olimpico, transmisă în direct pe Digi Sport 3.
Sarri a decis să-l schimbe pe Ștefan Radu cu albanezul Elseid Hysaj, după ce românul a încasat un cartonaș galben.
Nota primită de Ștefan Radu, după prestația din duelul cu Napoli
Italienii nu au fost impresionați de prestația lui Ștefan Radu, căruia i-au acordat nota 5,5. Aceștia au remarcat faptul că fundașul român a jucat primul meci ca titular în Serie A, după aproape două luni în care a fost rezervă.
”Fundașul echipei biancoceleste a fost titular după aproape două luni, nu a avut parte de un meci deloc grozav mai ales când a fost ridiculizat de Politano. A părăsit terenul după un avertisment care putea fi evitat”, au notat italienii de la Tuttomercatoweb.
Gazzetta dello Sport i-a acordat același calificativ lui Ștefan Radu, în timp ce jurnaliștii de la Corriere dello Sport au fost mai generoși și i-au acordat nota 6.
După rezultatul înregistrat cu Napoli, Lazio a rămas pe poziția a 7-a în Serie A, cu 43 de puncte din 27 de jocuri.
VIDEO Rezumat Lazio - Napoli
Ștefan Radu, jucător simbolic pentru Lazio
Ștefan Radu este un jucător emblematic pentru Lazio, fiind la echipă din vara anului 2008.
În acest sezon, fundașul român a jucat în doar șapte meciuri în Serie A. La începutul anului, s-a infectat cu COVID-19.
Ştefan Radu, supranumit ‘Il Boss’, este jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul echipei Lazio din istoria clubului, 421.
Etichete: napoli , lazio , meciuri serie a , nota stefan radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții