Nota primită de Răzvan Marin, după ce Empoli a fost eliminată din Cupa Italiei de o formație din Serie B
articol scris de Digi Sport13.08.2023, 11:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Empoli a fost eliminată surprinzător din Cupa Italiei, după ce a fost învinsă de Cittadella, scor 1-2.
Răzvan Marin (27 de ani) a fost a fost folosit încă din primul minut de către tehnicianul Paolo Zanetti.
Empoli a fost eliminată de Cittadella din Cupa Italiei
Empoli a început mult mai bine partida, iar Francesco Caputo a deschis scorul în minutul 8, după o pasă venită de la Roberto Piccoli.
”Albaștrii” au intrat la cabine cu avantaj minim, însă formația din Serie B a ieșit mult mai montată și a întors scorul în cea de-a doua repriză.
La doar două minute după ce Răzvan Marin a fost înlocuit (58’), Cittadella a egalat prim Francesco Amatucci. Elia Caprile, portarul lui Empoli, a fost din nou învins, în minutul 80, de către Andrea Magrassi, iar Cittadella a produs surpriza și s-a calificat în 16-imile Cupei Italiei.
Pentru evoluția sa, Răzvan Marin a fost notat doar cu 5,5 de către jurnaliștii italieni: ”În prima repriză încearcă să-și ajute colegii din departamentul ofensiv. La începutul celei de-a doua reprize este văzut mai mult în defensivă, apoi este înlocuit în minutul 58”, au scris cei de la tuttomercatoweb.
Răzvan Marin, optimist în privința șanselor de calificare la EURO
Răzvan Marin (27 de ani) a ratat meciurile României din Kosovo și Elveția, din cauza unei accidentări.
Mijlocașul central, care va fi apt de joc pentru meciurile din septembrie, cu Israel și Kosovo, a vorbit despre șansele de calificare pe care le are echipa României.
”Sunt mult mai bine, mi-am revenit în mare parte. Mă antrenez în continuare singur, dar e ok. O să fiu 100% până în septembrie. Într-o săptămână intru cu echipa.
Am văzut meciurile din Kosovo și Elveția. În Kosovo am văzut cu toții ce fel de teren a fost acolo, egalul e echitabil. În Elveția, jocul nu m-a mulțumit așa mult, dar rezultatul a fost extraordinar.
De când am debutat, am fost mereu prezent, nici n-am avut probleme cu accidentările. Mi-a fost greu să văd meciurile la televizor, dar m-am bucurat pentru băieți.
Cel mai important pentru noi e să ne calificăm la EURO, punctele contează. Pentru noi, pentru fotbalul românesc ar fi foarte importantă această calificare la European. Cu șase puncte în septembrie, am fi 80% calificați la European. Cred că va fi stadionul plin, sper ca suporterii să fie alături de noi”, a spus Răzvan Marin, pentru FRF TV.
Etichete: empoli , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții