Nota primită de Radu Drăgușin, după Genoa - Juventus. Românul a fost integralist
articol scris de Digi Sport16.12.2023, 00:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Radu Drăgușin a fost integralist în partida Genoa - Juventus 1-1, din runda cu numărul 16 din Serie A.
Radu Drăgușin a primit una dintre cele mai mici note după meciul Genoa - Juventus
”Bătrâna Doamnă” a deschis scorul în minutul 28 dintr-un penalty executat de Chiesa, iar Genoa a restabilit egalitatea și totodată rezultatul final prin Gudmundsson, la scurt timp după pauză. A fost un punct mare obținut de gazde, care ocupă, cel puțin provizoriu, locul 14, cu 16 puncte. Juventus este pe poziția a doua, cu 37 de puncte.
Drăgușin nu a avut o prestație sclipitoare contra fostei sale echipe. Fundașul a fost notat cu 6,6 de Sofascore, unul dintre cele mai mici calificative din tabăra celor de la Genoa. Doar Sabelli (6,3) și Badelj (6,5) au primit note mai mici decât fotbalistul român.
Drăgușin a atins de 39 de ori mingea și a pierdut-o în 13 rânduri. Nu a câștigat niciun duel la nivelul solului cu adversarii și doar unul aerian. A reușit 17 dintre cele 28 de pase încercate și a comis 3 faulturi. Niciuna dintre cele 3 pase lungi ale sale nu au găsit destinatarul, în schimb românul a blocat un șut al lui Juventus.
VIDEO Rezumat Genoa - Juventus 1-1
Pe Radu Drăgușin îl așteaptă un salariu imens la viitoarea echipă, oricare ar fi ea
Reprezentanții mai multor cluburi importante din Europa l-au urmărit pe Radu Drăgușin la meciul Genoa - Juventus. Internaționalul român este la un pas de transferul de la Genoa.
Tottenham pare că se află în pole-position pentru semnătura fundașului, însă Florin Manea, agentul lui Drăgușin, susține că sunt și alte echipe, chiar mai importante decât gruparea londoneză, care sunt interesate de fotbalist.
Oricare ar fi următoarea destinație a lui Drăgușin, clubul respectiv va trebui să plătească aproximativ 30 de milioane pentru transferul românului și să-i achite fotbalistului un salariu de minimum 3 milioane de euro anual.
”O să-i facem salariu foarte bun, mult peste ce câștigă la Genoa, de 5-6 ori mai mare”, a spus Florin Manea, agentul jucătorului, potrivit Fanatik. În prezent, Radu Drăgușin câștigă 600 de mii de euro pe an la gruparea din Serie A.
Sora lui Radu Drăgușin a spus ce relație are cu iubita fotbalistului: "Suntem pasionate de asta"
Radu Drăgușin trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Ioana Stan, iar Meira, sora fotbalistului, a vorbit deschis despre relația pe care o are cu partenera fratelui său.
- Meira Drăgușin a practicat baschetul în trecut, iar în prezent se ocupă de gestionarea unei firme pentru nunți, iar pe lângă asta mai deține și o florărie online.
”Radu este foarte fericit în relația pe care o are cu Ioana. Ei se susțin și se iubesc necondiționat. Este foarte important să ai lângă tine o persoană care te înțelege și îți este alături indiferent de situație. Iar el a găsit tocmai persoana potrivită.
Eu și Ioana ne înțelegem foarte bine. Suntem pasionate de lucruri similare, dar activitatea noastră preferată este să mergem pe stadion împreuna și să îl susținem pe Radu”, a spus Meira Drăgușin.
Galerie Foto
Etichete: genoa-juventus , radu dragusin , nota dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții