Napoli a stabilit prețul de transfer pentru Kalidou Koulibaly și Fabian Ruiz! ”Dacă vine PSG, mă mai gândesc”
15.06.2020, 15:06SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Kalidou Koulibaly și Fabian Ruiz, fundașul și mijlocașul de la Napoli, sunt doi dintre fotbaliștii aflați pe listele de transfer ale granzilor Europei, însă oficialii clubului italian nu sunt dispuși să renunțe la pretențiile financiare ridicate.
Aurelio De Laurentiis, președintele clubului, a dezvăluit că va lua în considerare doar ofertele ce depășesc 100.000.000 de euro pentru Koulibaly și Fabian Ruiz, dar obiectivul său principal este să construiască la Napoli o echipă puternică, cu care să atace titlul în Serie A.
Napoli cere 200.000.000 de euro pentru Koulibaly și Fabian Ruiz
”Fabian Ruiz mai are trei ani de contract cu noi, Koulibaly încă doi ani. Care este problema? Dacă vin Manchester City, Manchester United sau PSG cu 100.000.000 de euro pentru fiecare, mă mai gândesc, poate voi lua oferta în considerare și ar crește șansele ca ei să plece de la Napoli, dar doar în cazul în care ei vor dori să plece.
La o ofertă de 60.000.000 de euro nici nu m-aș uita. Sunt ferm pe poziții, vreau să câștig titlul în Serie A cu orice cost, chiar și dacă vom avea datorii de 500.000.000 de euro”, a declarat Aurelio De Laurentiis, conform Football Italia.
Dacă planul președintelui De Laurentiis se va concretiza, Napoli va înregistra un profit semnificat de pe urma tranzacțiilor în care ar fi implicați Kalidou Koulibaly și Fabian Ruiz. Italienii au plătit 7.500.000 de euro celor de la Genk pentru fundașul central senegalez, în timp ce mijlocașul spaniol a fost cumpărat cu 30.000.000 de euro, de la Betis.
Etichete: napoli , aurelio de laurentiis , kalidou koulibaly , fabian ruiz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții