Napoli a confirmat veștile proaste. Comunicatul oficial privind starea lui Chiricheș
13.02.2018, 09:46SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși trebuia să fie titular, Vlad Chiricheș a ratat meciul cu Lazio, câștigat de Napoli cu 4-1, din cauza unei accidentări suferite la un antrenament, iar clubul de pe San Paolo a confirmat informațiile publicate de presa din Italia la începutul acestei săptămâni.
Conform unui comunicat publicat pe site-ul oficial al liderului din Serie A, căpitanul naționalei României a suferit o accidentare la coapsă. Deși ziariștii din "Cizmă" au precizat că apărătorul de 28 de ani va fi indisponibil cel puțin trei săptămâni, Napoli nu a precizat cât va absenta jucătorul nostru.
"Vlad Chiricheș, care a părăsit ultima ședință de pregătire dinaintea meciului cu Lazio din cauza unei accidentări, a făcut teste suplimentare la Clinica Pineta Grande. Examenul efectuat azi a arătat că acesta a suferit o leziune musculară de gradul întâi la bicepsul femural stâng" a anunțat site-ul oficial al grupării de pe San Paolo.
Fundaşul român are 6 meciuri în acest sezon de Serie A TIM şi a bifat alte două prezenţe în celelalte competiţii. Chiricheș va rata cu îndoială dubla cu nemții de la Leipzig, din Europa League.
Transferat de la Tottenham, în 2015, căpitanul naţionalei României are contract cu formaţia de lângă Vezuviu până în 2020. Sunt șanse mari însă ca Vlad Chiricheș, rezervă de lux la Napoli, să prelungească înțelegerea până în 2022.
Etichete: vlad chiriches , napoli serie a , accidentare chiriches , chiriches napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții