Mutu și Chivu, bulversați de decesul lui Astori. ”Nu există cuvinte”
04.03.2018, 15:11SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mutu și Cristian Chivu, doi dintre românii care au evoluat la cel mai înalt nivel în Serie A Tim, au reacționat pe rețelele de socializare după ce au aflat de tragica veste a decesului lui Davide Astori. Căpitanul Fiorentinei a încetat din viaţă, la 31 de ani, din cauza unui stop cardio-respirator.
Managerul sportiv de la Federația Română de Fotbal nu a rămas indiferent la cumplita veste și a reacționat pe Facebook. ”Toate gândurile mele merg spre familia lui Davide! Odihneşte-te în pace, căpitane!”, a scris Adrian Mutu, la aflarea veştii despre teribilul eveniment. ”Briliantul” a evoluat între 2006 şi 2011 pentru formaţia toscană, perioadă în care a reuşit 69 de goluri în toate competiţiile, fiind al cincilea cel mai bun marcator din istoria Fiorentinei.
”Nu există cuvinte. Adio, Davide”, a scris și Cristian Chivu, fostul fotbalist al celor de la AS Roma și Inter Milano.
Fundaşul Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, în vârstă de 31 de ani, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel din Udine, unde echipa sa urma să joace duminică în Serie A. "Fiorentina este profund bulversată să anunţe decesul căpitanuluii Davide Astori după ce i s-a făcut rău subit", a scris Fiorentina pe contul său de Twitter.
Contactat de presă, un purtător de cuvânt al echipei, la care a jucat până de curând şi mijlocaşul Ianis Hagi, a explicat că nu poate da explicaţii privind decesul jucătorului, aşteptându-se o autopsie. Presa face referire la un stop cardiac în timpul nopţii.
CITEȘTE ȘI:
Lumea fotbalului, șocată de moartea căpitanului Fiorentinei! Mesaje emoționante
”Fiorentina, ce tragedie” Reacții din presa internațională după decesul lui Astori
S-a amânat toată etapa din Italia după decesul lui Astori. Nu se va mai juca derby-ul Milan – Inter
Etichete: davide astori , adrian mutu cristian chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții