Sinisa Mihajlovic nu va mai sta pe banca Bolognei și la al treilea meci consecutiv
07.09.2019, 16:30SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sinisa Mihajlovic (50 de ani), antrenorul celor de la Bologna, a fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie în urmă cu aproximativ două luni. De atunci, acesta a uimit lumea fotbalului prin tăria sa de caracter și atitudinea de învingător.
După aproximativ 40 de zile de chimioterapie, antrenorul sârb ceruse învoirea din spital, pentru a-și conduce echipa de pe bancă, în primele două partide din Serie A. Acesta nu va mai avea această oportunitate și la meciul următor, deoarece a fost anunțat de către medici că trebuie să înceapă a doua etapă din tratamentul prin chimioterapie.
Tehnicianul sârb nu se va afla pe bancă, astfel, la meciul din etapa a treia a campionatului italian, desfășurat pe 15 septembrie pe terenul celor de la Brescia.
Sinisa Mihajlovic, patru puncte în primele două meciuri
În cele două meciuri pe care Mihajlovic le-a condus de pe banca tehnică, Bologna a înregistrat un rezultat de egalitate, cu Verona, dar și o victorie pe teren propriu cu Spal, în care antrenorul sârb a fost aplaudat în picioare de întreg stadionul.
Încă nu se cunoaște exact dacă acestuia îi va mai fi permis să își conducă echipa de pe banca tehnică, dar fostul mare jucător va urmări antrenamentele jucătorilor săi de pe patul din spital și va comunica în pernanență cu aceștia.
Sinisa Mihajlovic antrenează Bologna de pe patul de spital
Sinisa Mihajlovic nu poate sta departe de fotbal, deși duce o luptă cu leucemia. Sârbul a găsit o metodă de a o antrena pe Bologna chiar de pe patul de spital, așa cum a spus chiar secundul echipei, Emilio De Leo.
Conform acestuia, Mihajlovic a decis să urmărească live antrenamentele pe un stream video și în tot acest timp, ține legătura în permanență cu cei din stafful său și le dă toate indicațiile.
"Inițial, ne-am spus că trebuie să facem ca extraordinarul să devină ordinar în acest sezon. Nu va fi ușor, dar lucrăm la asta. Acum avem meci în Serie A, dar protocolul nu este diferit de ceea ce făceam până la aflarea veștii. Simțim mai multă responsabilitate acum, dar încercăm fiecare dintre noi să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut și asupra obiectivelor.
Mihajlovic este mereu prezent, urmărește toate meciurile și sesiunile de antrenament.
El insistă asupra unei bune atitudini și abordări a meciului, ține foarte mult la asta, ceea ce a fost vizibil în victoria noastră din Cupa Italiei, cu Pisa. Suntem un grup responsabil și vrem să ne facem antrenorul mândru", a precizat Emilio De Leo.
Etichete: bologna , mihajlovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții