Motivul pentru care Radu Drăgușin nu a făcut deplasarea cu Juventus la Barcelona
articol scris de Digi Sport09.08.2021, 20:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Juventus a jucat un amical de lux pe Camp Nou, pierdut clar cu 0-3 în fața Barcelonei, în cadrul trofeului Joan Gamper, meciul de prezentare al echipei catalane pentru noul sezon.
Iar de la gruparea torineză a lipsit Radu Drăgușin, deși jucătorul s-a pregătit în intersezon cu echipa mare.
Mai mult, italienii au anunțat chiar înaintea partidei că fundașul român a fost trimis la Juventus U23, acolo unde a evoluat și sezoanele trecute.
Radu Drăgușin, trimis la echipa a doua a lui Juventus
Asta înseamnă că Max Allegri nu are de gând să se bazeze pe el în noul sezon din Serie A, preferându-i pe veteranii Bonucci și Chiellini, cei care au fost stâlpii apărării și la naționala Italiei, câștigătoarea titlului la EURO 2020.
Un alt motiv este că nu s-a perfectat nici mutarea lui Daniele Rugani la Lazio,iar Allegri l-a folosit pe acesta din primul minut contra Barcelonei.
Astfel că Drăgușin nu are cum să mai prindă un loc de rezervă în centrul apărării, acolo unde mai este prezent și olandezul Matthijs De Ligt.
Românul ar fi cerut să fie cedat împrumut pentru a avea mai multe meciuri în picioare, după ce mai multe echipe precum Sassuolo și Verona s-au arătat interesate de el.
Radu Drăgușin ar putea fi împrumutat de Juventus
Radu Drăgușin, în vârstă de 19 ani, a jucat în 4 meciuri oficiale în sezonul trecut, când a și debutat la prima echipă sub comanda fostului antrenor Andrea Pirlo.
Stilul scandinav este la el acasă. Hai în Digi Online să vezi Extraordinarele locuinţe daneze, azi de la 21:00, numai pe Digi Life!
Drăgușin se află în cantonament cu prima echipă a lui Juventus și a fost titular în primul meci de pregătire, cel cu Cesena, scor 3-1.
Fundașul român a fost pe teren timp de 68 de minute, iar jurnaliștii de la Tuttosport au avut cuvinte de laudă, spunând că "Drăgușin a fost mult mai bun decât Daniele Rugani", colegul său mai experimentat din centrul defensivei.
- 3 milioane de euro e cota actuală de piață a lui Drăgușin, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
- 30 iunie 2025 este data scadentă a contractului lui Radu Drăgușin cu Juventus.
Etichete: max allegri , daniele rugani , radu dragusin , radu dragusin juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții