Morata, tot mai aproape de o revenire de senzaţie. Chelsea cere 60 de milioane €
15.05.2018, 12:57Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Juventus Torino, campioana Italiei în ultimii şapte ani, l-a contactat pe Alvaro Morata (25 de ani), atacantul lui Chelsea, în vederea unui transfer, informează Gazzetta dello Sport.
"Bătrâna Doamnă" doreşte să-şi întinerească lotul în această vară, iar Morata este văzut drept înlocuitorul ideal pentru croatul Mario Mandzukic, aflat pe picior de plecare de la Juve.
Fotbalistul spaniol a mai evoluat la Juventus, sub formă de împrumut, înainte de a reveni la Real Madrid, care l-a vândut anul trecut la Chelsea, pentru 75 milioane euro.
Englezii nu vor să-l cedeze pe Morata pentru mai puţin de 60 milioane euro, însă torinezii speră ca oficialii lui Chelsea să fie de acord cu un împrumut pe mai mulţi ani, cu obligaţia de cumpărare a atacantului spaniol, pentru suma de 50 milioane euro, care să fie achitată în mai multe rate.
Alvaro Morata a cucerit două titluri de campion al Italiei cu Juventus, între 2014 şi 2016, perioadă în care a disputat în total 93 de meciuri pentru italieni, marcând 27 de goluri.
Etichete: chelsea , juventus , alvaro morata , transfer morata juventus , morata la juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții