Video Momente de panică la AS Roma - Cagliari! Fabio Pisacane s-a prăbuşit pe teren după o ciocnire cu Robin Olsen
06.10.2019, 18:21Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Meciul AS Roma - Cagliari, 1-1, a oferit imagini horror spre final, când doi jucători ai oaspeţilor s-au ciocnit grav. În minutul 90, AS Roma a reuşit să înscrie la capătul unei faze de atac, însă acesta a fost ulterior anulat.
Robin Olsen, portarul celor de la Cagliari, a vrut să reţină o minge în careul propriu, însă s-a ciocnit de coechipierul său, Fabio Pisacane. Fundaşul s-a prăbuşit pe teren şi a avut convulsii, iar medicii au interevenit rapid pentru a-i acorda primul ajutor. Acesta a avut nevoie de un guler cervical, iar apoi a fost scos de pe teren cu targa.
Video cu ciocnirea dintre Olsen şi Pisacane:
Nicola Kalinic a profitat de ciocnirea celor doi şi a înscris cu poarta goală, dar, după ajutorul arbitrajului video, golul a fost anulat pentru fault în atac. Atacantul croat l-a împins pe Pisacane în propriul portar şi a primit cartonaşul galben.
Antrenorul lui AS Roma a primit cartonaşul roşu
La finalul meciului, spiritele s-au încins. Romanii au protestat faptul că li s-a anulat golul, iar antrenorul principal al acestora, Paulo Fonseca, a avut reacţii nervoase la adresa arbitrului central.
Oficialul i-a arătat mai întâi cartonaşul galben, însă tehnicianul celor de la Roma nu a dat semne de oprire, astfel că a primit ulterior şi cartonaşul roşu. Aceeaşi sancţiune a primit-o şi un membru din staff-ul romanilor.
Etichete: cagliari , as roma , as roma cagliari , robin olsen , fabio pisacane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții