Maurizio Sarri i-a dat replica lui Jose Mourinho, după episodul ”jucătorii lui Lazio stau acasă și fumează cu antrenorul”
articol scris de Digi Sport19.03.2022, 21:43
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho a început derby-ul cu Lazio, programat duminică, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 2, mai devreme, încă de joi seară.
După meciul cu Vitesse, în urma căruia a obținut calificarea în sferturile Conference League, unde va juca împotriva lui Bodo/Glimt, Jose Mourinho s-a plâns că jucătorii săi au fost nevoiți să evolueze și la mijlocul săptămânii, în timp ce fotbaliștii lui Lazio ”stau acasă și fumează cu Sarri”.
Maurizio Sarri i-a dat replica lui Jose Mourinho, după episodul ”jucătorii lui Lazio stau acasă și fumează cu antrenorul”
La două zile de la declarațiile lui Jose Mourinho, Maurizio Sarri a venit cu replica și l-a informat pe portughez că a renunțat la fumat.
”A spus-o cam târziu. M-am lăsat de fumat de câteva zile. Poate mă apuc iar, dar, pentru moment, m-am lăsat.
Duminică joacă Roma și Lazio, nu putem să ne gândim că noi, antrenorii, suntem mai importanți decât echipele pe care le pregătim”, a spus Maurizio Sarri, citat de Gazzetta dello Sport.
Lazio și AS Roma, vecine de clasament înaintea derby-ului
Înaintea celui de-al doilea episod din Derby della Capitale din acest sezon, Lazio este pe locul cinci în Serie A, cu 49 de puncte, în timp ce AS Roma se află o poziție mai jos, cu un punct mai puțin.
În tur, la primul Derby della Capitale pentru Jose Mourinho și Maurizio Sarri, Lazio s-a impus cu 3-2.
Etichete: jose mourinho , as roma lazio , derby della capitale , maurizio sarri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții