Massimiliano Allegri, cel mai bun antrenor al sezonului trecut din Serie A. Cum arată podiumul
12.11.2018, 18:32SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Massimiliano Allegri, tehnicanul lui Juventus Torino, a primit trofeul Panchina d'Oro ("Banca de aur"), rezervat celui mai bun antrenor al sezonului 2017-2018 în Serie A, a anunţat luni Federaţia italiană de fotbal (FIGC).
Max Allegri a obţinut 17 voturi şi a fost urmat de Maurizio Sarri (Napoli) şi Simone Inzaghi (Lazio), cu câte opt voturi. Sarri a semnat în vară cu Chelsea.
Venit în iulie 2014 la Juventus, Allegri a mai obţinut de trei ori această distincţie, în 2015 şi 2017, cu "bătrâna doamnă", şi în 2009, cu Cagliari. El este primul tehnician care primeşte de patru ori Panchina d'Oro, notează Tuttosport, care aminteşte că această distincţie a revenit de trei ori lui Fabio Capello şi Antonio Conte. După sezonul 2007-2008, Allegri a fost ales cel mai bun antrenor din Serie C, pentru rezultatele de la Sassuolo.
În stagiunea trecută, bianconeri au câştigat campionatul şi Cupa Italiei şi au jucat sferturile de finală ale Ligii Campionilor unde au fost eliminaţi dramatic de Real Madrid, care-i învinsese în finala acestei competiţii în 2017.
AGERPRES
Etichete: serie a , massimiliano allegri , cel mai bun antrenor , maurizio sarri , simone inzaghi , allegri panchina d'oro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții