Mario Balotelli, din nou în Serie A? Postarea care spune totul
16.10.2018, 15:18SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mario Balotelli și-a făcut un renume din a fi un fotbalist extrem de ciudat și capricios, dar care spune lucrurilor pe nume. Atacantul de 28 de ani a postat pe rețelele de socializare un scurt clip video în care apare lângă stadionul lui Napoli, cu imnul Champions League pe fundal, alături de textul: "Aș vrea să trăiesc asemenea emoții".
⚽️ ?? ⚽️
— Mario Balotelli (@FinallyMario) 24 mai 2018
Astfel, atacantul face referire la un posibil transfer la vicecampioana Italiei.
Balotelli s-a făcut remarcat în tricoul celor de la Inter, între 2007 și 2010. Apoi a ajuns la Manchester City, AC Milan și Liverpool, înainte de a semna cu Nice, în 2016, din postura de jucător liber de contract.
Italianul a ales echipa franceză tocmai din dorința de a-și "da restart" carierei. În tricoul celor de la Nice, Super Mario a făcut impresie bună în ultimele două sezoane, iar în ultimul chiar a marcat 26 de goluri în meciurile oficiale. Datorită formei bune, Balotelli chiar a fost rechemat la naționala Italiei, după o pauză de 4 ani.
În actuala stagiune, Balotelli a avut probleme cu greutatea și a jucat ultimul meci pe 29 septembrie pentru Nice, deși a fost la un pas să părăsească echipa în această vară.
Etichete: mario balotelli , napoli , transfer balotelli , balotelli nice , balotelli napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții