Man și Mihăilă primesc un mesaj clar. Noul conducător al Parmei anunță ce se întâmplă cu jucătorii dacă retrogradează
articol scris de Digi Sport29.04.2021, 20:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Parma, echipa românilor Dennis Man și Valentin Mihăilă, are șanse minime să se salveze de la retrogradarea în Serie B.
Cu cinci runde înainte de finalul sezonului, formația de pe "Ennio Tardini" ocupă locul 19 în Serie A, cu 20 de puncte, la 11 lungimi în spatele ultimei poziții care asigură salvarea, ocupată de Cagliari.
Man și Mihăilă primesc un mesaj clar de la Parma: "Nu ei decid dacă pleacă!"
Javier Ribalta (40 de ani), noul director sportiv al clubului, care a mai ocupat această funcție la Zenit, și are în CV funcția de director de scouting la Manchester United sau Juventus, a anunțat ce se va întâmpla cu Parma în cazul în care echipa retrogradează.
Oficialul spune că Parma nu are de gând să renunțe la jucători în această vară, astfel că șansele lui Man și Mihăilă de a juca la o altă echipă scad considerabil. Clubul își dorește să se bazeze pe cei mai buni fotbaliști în stagiunea următoare pentru a reveni rapid în elita fotbalului din Italia.
"Direcția noastră va fi clară, indiferent de liga în care jucăm. Nu jucătorii decid dacă pleacă sau nu, ci clubul. Există contracte, indiferent de divizie. Retrogradarea nu schimbă prea mult proiectul nostru. Nu vom fi genul de club de la care jucătorii pot pleca când vor.
Aici vom respecta contractele și vom face evaluările necesare, însă liga în care jucăm nu ne va afecta planurile pe termen lung.
Toate echipele au jucători tineri și jucători mai puțin tineri. Nu cred că probleme noastre sunt cauzate de jucătorii tineri. Vreau să iau doar lucrurile pozitive din acest sezon. Am văzut multe meciuri în care Parma conducea cu 2-0 și nu reușea să câștige, prea multe! Nu știu ce s-a întâmplat, dar sigur nu e normal. Vreau să iau lucrurile pozitive și să o luăm de la capăt", a spus Ribalta, pentru parmalive.com.
Dennis Man a fost transferat de Parma în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Extrema a jucat în 14 meciuri, a reușit două goluri și o pasă decisivă, însă presa din Italia scrie că va rata meciurile rămase din acest sezon, după accidentarea suferită în meciul cu Crotone (3-4).
Valentin Mihăilă a sosit la Parma în octombrie 2020, de la Universitatea Craiova, pentru 8,5 milioane de euro. Românul a bifat 17 meciuri, patru goluri și două pase decisive.
- 30 iunie 2025 este data la care expiră contractele lui Man și Mihăilă de la Parma
VIDEO Dennis Man s-a accidentat în meciul cu Crotone
Etichete: italia , serie a , parma , dennis man , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții