"Lichidare de stoc" la Inter. Toți jucătorii sunt de vânzare. Anunțul presei italiene
articol scris de Digi Sport08.08.2021, 16:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Criza se adâncește la Inter, iar vânzarea lui Romelu Lukaku la Chelsea nu este decât "vârful icebergului", pentru că cele 115 milioane de euro nu sunt suficiente.
Inter vrea să vândă toți jucătorii valoroși pentru care primește oferte
Patronatul chinez vrea să reducă mult cheltuielile și să stingă datoriile, iar potrivit Corriere dello Sport, campioana Italiei ar urma să facă "lichidări de stoc" și planul este ca ofertele venite pe numele jucătorilor să fie acceptate.
Astfel, italienii mai pot obține sume mari pe Lautaro Martinez, Nicolo Barella sau Stefan De Vrij. Practic, nimeni nu mai este sigur că va juca la Inter în sezonul viitor.
Lautaro Martinez, cel mai bine cotat jucător al lui Inter după vânzarea lui Lukaku la Chelsea
Lautaro ar avea cele mai mari șanse să plece, mai ales că Inter știe că poate obține bani frumoși pe el. De altfel, atacantul argentinian ar putea pleca pe o sumă apropiată de cea primită pe Lukaku.
Inter i-a stabilit prețul, 90 de milioane de euro, iar Arsenal îl dorește foarte mult, mai ales că "tunarii" îl monitorizează de câțiva ani.
80 de milioane de euro este cota de piață a lui Lautaro Martinez, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Nicolo Barella este și el în vizorul lui Liverpool, care vrea să ofere 70 de milioane de euro. Mijlocașul central, care a devenit recent campion european cu Italia, este cotat la 65 de milioane de euro.
Stefan De Vrij este și el pe "lista de export". Practic, dacă l-ar vinde și pe el, Inter ar pierde jucători din toate compartimentele. Fundașul central este cotat la 50 de milioane de euro.
Etichete: inter , romelu lukaku , stefan de vrij , nicolo barella , lautaro matrinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții