Legenda continuă. Buffon e trecutul, prezentul și chiar și viitorul lui Juventus. Are 41 de ani, dar își va prelungi contractul
29.10.2019, 17:55SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gianluigi Buffon este o legendă vie pentru fanii lui Juventus și ai naționalei Italiei. Ajuns la 41 de ani, pe care i-a împlinit în ianuarie, portarul nu vrea să se retragă, deși contractul cu "Bătrâna Doamnă" îi expiră la finalul acestui sezon.
Ba mai mult, potrivit Tuttosport, Buffon chiar vrea să și-l prelungească pentru încă un an. Asta ar însemna că va juca până pe 30 iunie 2021, când va avea deja la 43 de ani și jumătate.
Astfel, dorința lui Buffon este aproape de a se întâmpla, potrivit sursei citate. "Gigi" încă se simte în formă, atât fizic, cât și mental, pentru a-și continua cariera, chiar dacă ar ajuta-o pe Juventus doar dintr-un rol secundar.
"În acest moment, sunt într-o formă fizică și psihică în care simt că încă sunt un jucător important. Încă nu mi-am analizat viitorul și am, de asemenea, serenitatea de a-mi psihoanaliza și evalua performanțele. Când realizez că nu mai pot să joc cum vreau, voi sta de vorbă cu cei din club și le voi spune că s-a terminat", a precizat Buffon pentru Tiki-Taka show.
În urmă cu două luni, Buffon a postat două poze de la debutul său în tricoul lui Juventus:
Gianluigi Buffon, portarul-record
În acest sezon, Buffon a jucat 3 meciuri în tricoul lui Juventus.
La echipa națională a Italiei, Gianluigi Buffon a adunat 176 de selecții, ceea ce îl face cel mai selecționat jucător din istoria Squadrei Azzura. În plus, el este și jucătorul european cu cele mai multe selecții. S-a retras de la națională în 2017, după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială 2018.
Gianluigi Buffon deține recordul de meciuri consecutive fără gol primit, 12, adică un total de 974 de minute. Se întâmpla în sezonul 2015-2016.
Buffon a participat la 5 Cupe Mondiale cu Italia, câștigând trofeul în 2006. În total, el are 25 de trofee în carieră.
A jucat doar la 3 echipe de club: Parma, Juventus și PSG, însă majoritatea timpului a fost la Juve.
Etichete: gianluigi buffon , contract buffon , palmares buffon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții