Lazio pregătește o lovitură de proporții! Un fost campion mondial și european ar putea fi coleg cu Ștefan Radu
28.07.2020, 20:01Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Lazio este gata să dea lovitura - gruparea italiană este în tratative cu David Silva pentru a semna cu echipa la care joacă Ștefan Radu.
Mijlocașul spaniol de 34 de ani va spune adio lui Pep Guardiola și lui Manchester City după 10 ani în care a devenit o adevărată legendă a clubului.
David Silva mai rămâne la City doar pentru ultimele meciuri din UEFA Champions League, iar apoi părea să se îndrepte spre Dubai după prietenul lui Xavi. Asta deși nu ducea lipsă de oferte nici din Spania, unde Valencia și Betis s-au interesat de serviciile sale.
David Silva este campion mondial și european cu naționala Spaniei
Campionul mondial și european a fost însă acostat de directorul sportiv al lui Lazio, Igli Tare, scriu ziariștii de la AS. Cei doi au ieșit la masă împreună, după ce gruparea din capitala Italiei a devenit sigură de prezența în grupele UEFA Champions League după 13 ani de așteptare.
Simone Inzaghi vrea să construiască jocul în jurul unui playmaker de talia lui David Silva, cel care a dat 6 goluri și 11 pase decisive chiar și în sezonul de adio de la City, echipă la care a cucerit 4 titluri.
Etichete: stefan radu , stefan radu lazio , david silva , david silva city , igli tare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții