Granzii Europei sunt pe urmele lui, iar Napoli i-a stabilit un preț uriaș. Reacția lui Koulibaly
16.02.2019, 14:00SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Kalidou Koulibaly este unul dintre cei mai doriţi fundaşi ai momentului, iar jucătorul recunoaşte că este încântat de faptul că atrage interesul mai multor cluburi importante, printre care Manchester United, Real Madrid, Cheslea sau FC Barcelona. Asta deşi apărătorul lui Napoli insistă că este fericit să-şi continue cariera la vicecampioana din Serie A.
"Îmi face plăcere că multe echipe mă urmăresc, însă vreau să demonstrez pe teren că sunt la cel mai ridicat nivel şi vreau să o arăt şi în viitor. Cât timp sunt aici, vreau să dau totul pentru Napoli şi să cresc alături de echipă. Sunt suficient de motivat şi îmi doresc să o fac în continuare", a declarat internaţionalul senegalez pentru Rai Sport.
Napoli i-a fixat un preţ uriaş lui Koulibaly
Preşedintele formaţiei din sudul Italiei, Aurelio De Laurentiis, nu are de gând să renunţe la stâlpul apărării lui Carlo Ancelotti decât pentru o sumă record.
Astfel, potrivit Calciomercato, Napoli i-a fixat lui Koulibaly un preţ de 150 de milioane de euro. Dacă un club ar plăti această sumă, fotbalistul de 27 de ani ar deveni cel mai scump fundaş din istorie.
Pentru a-l convinge pe senegalez să rămână lângă Vezuviu, De Laurentiis i-a pregătit şi un nou contract, cu un salariu anual de 6,5 milioane de euro. Actuala înţelegere a lui Kalidou Koulibaly cu Napoli este valabilă până în 2023.
Etichete: manchester united , napoli , transferuri serie a , kalidou koulibaly
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții