Video Juventus - Udinese 3-1. Dublă Cristiano Ronaldo. Dybala, aproape de un super-gol
15.12.2019, 18:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo a ajuns la 4 meciuri consecutive cu gol marcat în toate compețiile. Starul lui Juventus a deschis scorul impotriva lui Udinese după doar 9 minute, într-o partidă încheiată cu 3-1 pentru bianconeri.
Tot Ronaldo, după o pasă perfectă a lui Higuain, a dublat avantajul campioanei Italiei. Până la pauză, Bonucci și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.
Din februarie 2018 nu mai înscrisese Juventus de 3 ori în prima repriză a unui meci din Serie A. În partea secundă, Dybala a fost la câțiva centimetri de un gol de generic, dar ”scărița” argentinianului a căzut pe transversală.
Veteranul Buffon a intervenit salvator în două rânduri - mai întâi, față în față cu Lasagna, apoi, la șutul de la distanță expediat de Fofana.
Cristiano Ronaldo a încercat să-și treacă în cont hat-trick-ul, dar bara s-a opus la execuția portughezului.
În prelungiri, Seto a marcat golul de onoare al oaspeților.
S-a încheiat 3-1 pentru Juventus, care așteaptă să-și afle adversarul din optimile UEFA Champions League. Tragerea la sorți este în direct la Digi Sport 1, de la ora 13.
Juventus - Udinese 3-1 | Echipele de start
Juventus (4-3-3): Buffon - Danilo, Bonucci, Demiral, De Sciglio - Rabiot, Bentancur, Matuidi - Dybala, Higuain, Ronaldo
Udinese (3-5-2): Musso - De Maio, Troost - Ekong, Nuytinck - ter Avest, Fofana, Mandagora, De Paul, Stryger Larsen - Okaka, Lasagna
Juventus - Udinese 3-1 | Video cu rezumatul
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții