Juventus și-a decis prioritatea pentru perioada de mercato din iarnă. Ofertă de 50 de milioane de euro pregătită
articol scris de Digi Sport11.10.2022, 20:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Juventus traversează un moment dificil, iar o problemă identificată este linia mediană.
Conducerea clubului piemontez vrea să remedieze situația în iarnă, iar obiectivul principal este transferul lui Sergej Milinkovic-Savic (27 de ani), mijlocașul sârb al lui Lazio.
Juventus pregătește o ofertă de 50 de milioane de euro pentru Sergej Milinkovic-Savic
Potrivit italienilor de la Gazzetta dello Sport, Juventus a pregătit deja o ofertă pe care să i-o înainteze lui Lazio. Este vorba despre 50 de milioane de euro, plus alte 10 milioane sub formă de bonusuri.
Sergej Milinkovic-Savic este interesat să meargă la Juventus, club care l-a dorit și în alte momente, când mutarea nu s-a concretizat din cauza prețului cerut de Lazio, peste 100 de milioane de euro.
În iarnă, conducătorii lui Juventus speră să-i convingă pe omologii din Capitală să accepte oferta, bazându-se și pe faptul că Sergej Milinkovic-Savic va mai avea în ianuarie doar 18 luni de contract cu Lazio.
Juventus renunță la un mijlocaș
Pentru a-i face loc în echipă lui Sergej Milinkovic-Savic, Juventus va trebui să renunțe la un mijlocaș, iar cel ”sacrificat” ar urma să fie americanul Weston McKennie.
Mijlocașul de 24 de ani ar fi dorit de mai multe cluburi din Bundesliga, unde a mai jucat, la Schalke.
Etichete: juventus , sergej milinkovic-savic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții