Juventus și-a setat obiectivul principal pentru mercato-ul din vară! Vrea un titular de la Atletico Madrid
articol scris de Digi Sport08.04.2022, 10:23
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Marile cluburi ale Europei au început deja să-și contureze țintele principale pentru perioada de transferuri din vară.
Juventus se află pe locul 4 în Serie A, la 8 puncte în spatele liderului AC Milan, iar șansele la event sunt reduse, cu doar 7 etape rămase de disputat. Formația torineză vrea să se asigure că nu se va mai afla în aceeași situație și la anul pe vremea asta și a pregătit o listă cu mai mulți fotbaliști doriți în vară.
Renan Lodi, prioritatea lui Juventus pentru vara lui 2022
Echipa pregătită de Max Allegri (54 de ani) vrea să își reîmprospăteze banda stângă a apărării și să îl înlocuiască pe Alex Sandro, fotbalist ajuns la 31 de ani.
Potrivit italienilor de la Tuttosport, citați de Mundo Deportivo, obiectivul principal pentru perioada de mercato din vară este Renan Lodi (24 de ani), cotat la 25 de milioane de euro de către site-ul Transfermarkt.
Brazilianul evoluează constant în primul 11 al lui Atletico Madrid, dar campioana Spaniei este dispusă să îl cedeze în schimbul unei sume considerabile.
Diego Simeone (51 de ani) a identificat deja și un posibil înlocuitor pentru brazilian în cazul unei despărțiri, Marcos Alonso (31 de ani) de la Chelsea, care nu mai reușește să fie titular în ultimul timp.
- Juventus este interesată și de transferul lui Marco Asensio (26 de ani) de la Real Madrid.
Juventus vrea să îl înlocuiască și pe Paulo Dybala
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, Juventus îl dorește din ce în ce mai mult pe Zaniolo, începând din vara acestui an. Italianul în vârstă de 22 de ani poate evolua atât în spatele vârfurilor, cât și în bandă și este văzut drept înlocuitorul perfect pentru Paulo Dybala.
Conform sursei menționate, Juventus a purtat deja câteva discuții cu agentul lui Nicolo Zaniolo. Dacă nu își prelungește înțelegerea cu AS Roma, până în luna iunie, fotbalistul ar putea ajunge sub comanda lui Massimiliano Allegri.
- Nicolo Zaniolo, evaluat la 33 de milioane de euro, mai are contract cu AS Roma până în vara anului 2024
- 33 de meciuri, patru goluri și opt assist-uri a reușit Zaniolo în acest sezon pentru AS Roma
Etichete: juventus , mercato , renan lodi , atletico madrd
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții