Juventus pregătește două transferuri importante. Italienii negociază cu echipe din Premier League
articol scris de Digi Sport19.05.2022, 11:16
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Juventus Torino va ocupa locul patru în Serie A la finalul acestui sezon. Campioana Italiei din 2020 pregătește două transferuri importante pentru a reveni în prim-plan.
Pogba și Jorginho, țintele principale pentru Juventus
Juventus a câștigat nouă titluri consecutive în Serie A între 2012 și 2020. Acum, Milan și Inter se luptă pentru trofeu, cu o singură etapă rămasă de disputat.
În această vară, Juventus vrea să se întărească în zona de mijloc, iar “alb-negrii” au stabilit deja două ținte importante.
Directorul sportiv de la Juventus, Federico Cherubini, a ajuns în Anglia pentru a negocia transferurile mijlocașilor Paul Pogba și Jorginho, potrivit Gazzetta dello Sport.
Francezul Paul Pogba (29 de ani) mai are contract cu Manchester United până la 30 iunie, iar englezii nu-i vor oferi prelungirea înțelegerii.
Pogba a jucat pentru Juventus între 2012 și 2016, reușind să câștige patru campionate, două Cupe și două Supercupe.
Juventus vrea să-i ofere lui Paul Pogba un salariu anual de 8 milioane de euro, potrivit presei italiene.
Italo-brazilianul Jorginho (30 de ani) mai are contract cu Chelsea până în vara anului 2023, iar englezii nu au demarat negocieri pentru prelungirea înțelegerii.
Jorginho și-ar dori să revină în Serie A, având în vedere că nu va mai avea postul de titular asigurat la Chelsea în sezonul următor.
Format la Hellas Verona, Jorginho s-a remarcat la Napoli, echipă pentru care a jucat între 2014 și 2018.
45 de milioane de euro este cota de piață a lui Jorginho, potrivit Transfermarkt.
- Manuel Locatelli, Arthur, Denis Zakaria și Weston McKennie sunt mijlocașii centrali ai lui Juventus în acest moment.
Etichete: serie a , chelsea , juventus , manchester united , paul pogba , transferuri juventus , jorginho , federico cherubini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții