
Jucătorul celor de la Parma, laude la adresa lui Cristi Chivu
articol scris de Digi Sport23.03.2025, 08:21
Cupa României: Farul - Alba Iulia, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Spaniei: Real Madrid - Real Sociedad, marți, 22:30, DGS 1
Parma nu traversează cea mai bună perioadă, iar în prezent sunt pe locul 17 în Serie A, cu 25 de puncte.
Gruparea antrenată de Cristi Chivu are ca obiectiv salvarea de la retrogradare în acest sezon, iar după pauza internațională vor da piept cu Verona, formație de pe locul 14, cu două puncte mai mult.
Nahuel Estevez, laude la adresa lui Cristi Chivu
Nahuel Estevez a avut parte de mai multe accidentări în ultima vreme, iar în această pauză competițională a oferit un interviu în care a vorbit despre situația actuală a "Cruciaților".
Mijlocașul defensiv argentinian a avut cuvinte de laudă la adresa tehnicianului român.
"Se vede că a avut o carieră grozavă de jucător și are o personalitate uriașă. Trebuie să muncim și să facem ceea ce cere, perfecționându-ne constant.
Momentele decisive, finale, sunt mai dificile pentru toată lumea, atât pentru cei care trebuie să se salveze (n.r. de la retrogradare), cât și pentru cei care trebuie să câștige campionatul.", a declarat Estevez, notează Tuttomercato Web.
De când a ajuns pe banca celor de la Parma, Cristi Chivu a bifat 4 meciuri, în care a obținut o victorie, două remize și o înfrângere.
Clasamentul din Serie A

Etichete: cristi chivu , parma , chivu parma , nahuel estevez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții