Jan Vertonghen a plecat de la Tottenham după opt ani! Serie A, posibilă destinație pentru fundașul central
27.07.2020, 22:03SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jan Vertonghen a confirmat, printr-un mesaj postat pe contul personal de Twitter, că duminică a jucat ultimul meci pentru Tottenham, 1-1 cu Palace, ajungând la finalul contractului.
Stoperul belgian a plecat de la Tottenham după opt ani, dar, din noua postură, de jucător liber de contract, nu duce lipsă de oferte. Conform Corrieredellosport, Serie A este cea mai probabilă destinație pentru Jan Vertonghen.
Jan Vertoghen a plecat de la Tottenham după opt ani
Publicația italiană transmite că AS Roma și Inter Milano sunt cele două cluburi interesate de un transfer al lui Jan Vertonghen, care va lua o decizie finală în următoarele săptămâni, înaintea startului noului sezon din Serie A.
Jan Vertonghen a recunoscut, după ultimul meci jucat pentru Tottenham, că este încercat de sentimente și că va simți lipsa atmosferei de la club.
”Așadar, aventura mea la Tottenham a ajuns la final. O zi foarte tristă, din toate punctele de vedere. Îmi va fi dor de prietenii pe care îi am aici, de staff-ul care conduce echipa. Îmi va lipsi să joc pe acest stadion extraordinar și, evident, îmi vor lipsi suporterii”, a transmis Jan Vertonghen.
- 315 meciuri a jucat Jan Vertonghen în cei opt ani de la Tottenham
Etichete: inter , roma , jan vertonghen , transferuri serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții