Italienii s-au convins de Dennis Man după ”nebunia” din Lecce - Parma și i-au dat o nouă poreclă
articol scris de Digi Sport22.09.2024, 08:08
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Parma a obținut in extremis un egal pe ”Via del Mare”, 2-2 cu Lecce, după ce a fost condusă 2-0, cu un gol egalizator reușit la chiar ultima fază a jocului.
Dennis Man, integralist, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Parmei, implicat în aproape fiecare fază ofensivă, iar Tuttomercatoweb l-a notat cu 6, a doua cea mai mare notă acordată fotbaliștilor emilieni, după 7, cât au primit marcatorii celor două goluri, ambii veniți de pe bancă, Antoine Hainaut și Pontus Almqvist.
VIDEO cu rezumatul meciului Lecce - Parma 2-2:
Dennis Man, ”lumina Parmei”
Nota nu este mare, dar descrierea făcută de italieni lui Dennis Man spune totul despre jocul făcut de român, pe care l-au numit ”lumina Parmei”.
”Dennis Man - 6 - El este lumina Parmei. Toate acțiunile periculoase ale Parmei vin din piciorul lui. A câștigat duelurile cu Gallo, care a avut o viață grea cu el. Tot ce i-a lipsit a fost finalizarea”, au scris italienii.
Valentin Mihăilă, schimbat în minutul 65, a primit tot nota 6: ”Cu viteza lui a încercat să sperie defensiva lui Lecce. A șutat de două ori la poarta adversă, dar Falcone a parat de fiecare dată”.
Parma, trei meciuri la rând fără victorie
Parma a început excelent sezonul, cu remiză cu Fiorentina și victorie cu AC Milan, de fiecare dată cu Dennis Man pe lista marcatorilor, dar au urmat două înfrângeri și un egal.
Înfrângerile au fost suferite la Napoli și pe teren propriu cu Udinese, meciuri pierdute de fiecare dată după ce Parma a condus, iar egalul este cel de pe terenul lui Lecce.
Etichete: parma , lecce , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții