Ipoteză nouă lansată de şeful fotbalului italian, pentru continuarea sezonului din Serie A: "Nu pot exclude nimic"
16.03.2020, 13:45SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Italia se gândeşte la ce e mai rău după ce pandemia de coronavirus a lovit din plin Peninsula, iar fotbalul din toate ligile italiene a fost suspendat. Gabriele Gravina ia în calcul posibilitatea de a nu se mai juca deloc în acest sezon.
"Navigăm într-o atmosferă de ceață absolută. Sunt convins că 3 aprilie este o dată prea apropiată pentru a ne gândi la o restart imediat al tuturor activităților, nu numai sportive, ci și economice. Mă gândesc că s-ar putea juca din nou la începutul lunii mai, dar și această dată este doar teoretică", a declarat Gravina în presa italiană.
Fotbalul din Italia, suspendat pănă cel puţin pe 3 aprilie
Şeful fotbalului italian se gândeşte chiar să prelungească actuala stagiune şi sezonul viitor.
"Nu pot exclude nimic. Cea mai optimistă idee este să încheiem campionatul. Am anunţat însă mai multe ipoteze, cum ar fi posibilitatea neacordării titlului, înghețarea clasamentului sau introducerea play-off-ului pentru titlu și play-out-ului pentru evitarea retrogradării. Dacă nu va fi posibilă încheierea sezonului vom lua și alte decizii. Este posibil şi ca sezonul acesta să continue şi următorul”, a mai spus Gravina.
Toate competiţiile din Peninsulă au fost suspendate cel puţin până pe 3 aprilie. Italia este cea mai afectată ţară europeană de pandemia de coronavirus.
Etichete: gabriele gravina , coronavirus italia , serie a suspendata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții